Comisia de circulație de la nivelul Primăriei Timișoara a decis joi, 11 noiembrie, în cadrul unei ședințe, ca pe toate sectoarele de drum public din municipiu viteza de circulație maximă admisă să fie de 50 km/oră. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi pentru siguranța participanților la traficul rutier și vizează, de fapt, câteva dintre marile artere de ieșire din oraș, precum Calea Torontalului, Calea Aradului, strada Simion Bărnuțiu, bulevardul Take Ionescu și bulevardul Liviu Rebreanu. Reglementarea intră în vigoare din data de 1 decembrie 2021.
O altă decizie aprobată în cadrul ședinței a fost cea de desființare a instalațiilor de semaforizare din cinci intersecții, unde nu se justifică prezența acestora:
- Piața Iuliu Maniu;
- bulevardul Regele Carol I - str. Iancu Văcărescu;
- strada Dr. Iosif Nemoianu-str. Dr. Liviu Gabor;
- Piața Mărăști;
- strada Mihail Kogălniceanu- strada Avram Imbroane - (Gara de Est).
Semafoarele respective sunt pe intermitent în clipa de față și vor fi date jos, etapizat, până la sfârșitul anului.
Este prima etapă dintr-un proces mai amplu de verificare și eficientizare a sistemului de management al traficului, în următoarea etapă fiind testată semaforizarea din alte 15 intersecții.
Menționăm că se împlinesc 5 ani de la finalizarea implementării sistemului de management al traficului, dată de la care pot fi operate modificări.
Aceste corpuri de semaforizare nu au foarte multă utilitate în clipa de față, cât funcționează pe galben intermitent. Cu ocazia asta, le vom putea depozita și refolosi pentru viitoare proiecte de infrastructură ale orașului. Scopul nostru este să eficientizăm sistemul de semaforizare din oraș și vom supune mai multe intersecții semaforizate unei analize. Din acea analiză vom pune, de test, mai multe semafoare pe intermitent, pentru a afla dacă sunt chiar necesare, în vederea desființării lor, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău. (I.N.)

