Sătul de atacurile defăimătoare ale pesediştilor, care „s-au obişnuit ca toată ziua să lanseze acuzaţii fără nici un fel de argumente”, după cum însuşi primarul Nicolae Robu se plânge, edilul reacţionează. Dacă în trecut admite că, om fiind, a cedat şi a dat replici pe care nu ar fi trebuit să le dea, acum edilul-şef  a trecut la măsuri mai diplomatice. Este vorba despre un tabel cu treizeci de realizări ale sale atât de pe vremea când era rector, cât şi din timpul mandatului de primar. În dreptul fiecărei realizări, Robu a lăsat spaţiu liber şi le lansează social-democraţilor provocarea să îşi treacă şi ei realizările lor, ale tuturor, la un loc.
„Am întocmit un tabel cu 30 dintre realizările mele. Replica mea la toate campaniile acestea de defăimare pe care o duc reprezentanţii PSD la adresa mea este să completeze partea a doua a tabelului şi în dreptul fiecărei realizări de-a mea să vină cu o realizare comparabilă. Eu rămân singur pe coloană, ei pot să fie toţi la un loc”
Robu a mai precizat să pesediştii pot transmite lista lor de realizări în format electronic sau o pot completa şi de mână. Ba mai mult, primarul spune că îl va suna pe liderul PSD Timiş, Titu Bojin, să îl întrebe în ce format preferă să-i transmită lista.
Dacă cei de la PSD nu vor da un răspuns imediat, primarul avertizează că va reveni cu această invitaţie săptămânal, până când coloana lăsată liberă pentru adversarii săi, va fi completată.
Alexandra Dorina BUŞTEAN