Dacă până anul trecut „Festivalul Fanfarelor” se desfășura în stațiunea balneoclimaterică Buziaș, iată că – începând din acest an – are loc la Timișoara. Au fost prezente opt fanfare, iar vremea capricioasă de mijloc de septembrie a ținut cu organizatorii spectacolului, mai precis cu cei de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.
   „Festivalul Fanfarelor” din acest an a debutat cu o spectaculoasă paradă a fanfarelor participante, defilare care s-a petrecut pe traseul: strada Emanoil Ungureanu – Strada Mărășești – Piața Victoriei – Grădina de Vară „Capitol”, locație în care s-a și desfășurat întregul spectacol. Muzica de fanfară a răsunat pe străzile amintite, instrumentiștii defilând în pas de paradă, în timp ce sute de timișoreni i-au însoțit, le-a ascultat muzica și i-a aplaudat.
   În Piața Victoriei a avut loc o scurtă prezentare a formațiilor, fiecare fanfară intonând câte o melodie spre bucuria celor prezenți. Apoi, în cântec de fanfară, și-au continuat periplul prin Piața Victoria spre scena Grădinii de Vară „Capitol”. Fanfara „Pro Amiciția”, din Timișoara, a fost prezentă alături de cele din Răcăjdia— Bănia, Jimbolia și Giroc—. Fanfarele sârbești, din Grebenac și Satu Nou, le-au acompaniat pe cele din vestul României.
   Pe scenă, fiecare formație a susținut câte un recital de 10-15 minute în aplauzele sutelor de timișoreni care au urmat fanfarele în periplul lor, până la locul spectacolului.
Petru Vasile TOMOIAGĂ