Nici nu ştiu cum să încep. Adică îmi vine foarte greu să fac acest lucru. Despre şantierul de extindere la patru benzi a Drumului Judeţean 592 Timişoara - Moşniţa Nouă am tot scris. Nu s-a întâmplat nimic, conform dictonului „Câinii latră, caravana trece!”. Acum, un comunicat sec al Consiliului Judeţean ne anunţă prelungirea lucrărilor pe acest tronson de drum până la 15 octombrie. Ultimul termen! Şantierul, conform contractului, trebuia închis în luna iulie a acestui an. Nici poveste. Acum ni se transmite că el va mai dura 45 de zile, fără a mai socoti şi luna august. Statistic nu pare nu ştiu ce. Dar dacă transpui totul în termeni reali înseamnă mii de autovehicule staţionate în trafic, cumulat la mii de ore, la tone de carburant şi la sume greu de estimat cheltuite de fiecare şofer în parte pentru reparaţiile la autoturisme. Stricăciuni cauzate din cauza denivelărilor şi gropilor care încă se mai găsesc, vă vine greu să credeţi, chiar pe drumul cel nou. Din cele şapte sensuri giratorii se pare că doar unul ori două au fost finalizate, iar la rigole, la pistele pentru biciclete şi la alei se mai lucrează încă.
Ne-au fost anunţate sec încă 45 de zile de „suferinţă”, printr-un comunicat prin care nici CJT-ul, nici constructorul nu suferă nimic. Pagube materiale, nervi şi timp pierd doar cei care sunt nevoiţi să străbată acest drum de două ori de mai multe ori pe zi. Prelungirile „meciului” cu drumul au fost justificate, pe de o parte, pentru un fel de „grea moştenire”, iar pe de alta, pentru cele două-trei poduri peste care traversează drumul. Podurile şi calea ferată au fost însă acolo „de când lumea”, deci erau tot acolo când s-a făcut studiul de fezabilitate şi mai apoi proiectul. Nu au dat peste un sit arheologic ascuns care le putea încurca lucrările. Nici vorbă.
Aşa că, cele 45 de zile de amânări nu sunt justificate de nimic. Poate doar de metehnele constructorilor de la noi de a cere noi termene pentru terminarea lucrărilor şi de uşurinţa cu care sunt acordate de beneficiarii lucrărilor.
După cum ni se spune, acum au ajuns la „ultima lucrare majoră”, iar până la 15 octombrie drumul va fi gata. Se motivează că termenul de finalizare a fost amânat din iulie, pe şantier existând modificări la proiectul tehnic.
Ce să mai spun? Că drumul acesta faimos are doar câţiva kilometri? Vă dau un exemplu binecunoscut, pentru a înţelege cam pe unde suntem. În urmă cu peste un deceniu, după cutremurul din 11 martie din Japonia, o companie de drumuri niponă a reuşit să reconstruiască, în câteva zile, una dintre şoselele afectate de seism.
O parte dintr-o autostradă cu şase benzi a fost refăcută în trei zile, în regiunea Tokiwa. Dacă puteţi înţelege: şase benzi, zeci de kilometri de drum, în trei zile. Exagerând puţin, la noi cei câţiva kilometri de drum la patru benzi vor fi gata în trei ani. Dacă vor fi. Şi pentru că suntem în zona asiatică voi încheia cu un vechi dicton chinezesc: „Orice lucru care se lungeşte devine şarpe!” Iar la noi unii o lungesc, iar alţii o trag!


Despre această nedorită situaţie am stat de vorbă cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, domnul Cristian Alin Moş: „Drumul Moşniţa - Timişoara este un şantier deschis de vechea administraţie pe un proiect care a fost făcut prost. De aici pleacă totul. Am preluat ce se putea rezolva de pe şantierul respectiv, am discutat mult şi am pus presiune pe constructor să pună la punct problemele. În clipa de faţă sunt acele două poduri care au fost proiectate prost de către vechea administraţie. Noi încercăm să cârpim acolo şi s-a făcut reproiectarea pentru aceste două poduri şi se trece la execuţie.
Cât sunt eu responsabil de drumurile judeţene nu voi face lucruri de mântuială. Sunt probleme pe şantier care nu au fost rezolvate de firma constructoare, dar vor fi rezolvate până la final. Amânarea pe care am dat-o acum a fost doar pentru a pune la punct cele două poduri. Îmi doream ca traficul pe acest drum să fie reluat în condiţii bune înainte de începerea şcolii. În zona de ieşire din Timişoara proiectul iniţial nu era gândit să se facă patru benzi, ci se limita la două, ceea ce acum încercăm să facem.
Avem în clipa de faţă un drum cu probleme, pe care încercăm să le rezolvăm. Au fost nişte nesincronizări cu Enelul şi au intervenit şi alte lucruri neprevăzute. Pe de altă parte, îi înţeleg foarte bine pe cetăţenii care circulă pe acest drum...
Mai amintesc că trebuia făcute exproprieri pe drumul respectiv, dar nu s-au făcut. Din punctul meu de vedere este o cârpeală a anumitor proiecte lăsate de vechea administraţie. Nu mă plâng, ci doar vreau să le pun la punct cât pot de mult şi legal.
Din punctul meu de vedere, acel drum trebuia ras, astfel încât el să fie la nivelul curţilor oamenilor, cum a fost iniţial. Se putea face mult mai bine proiectul decât cum arată el în clipa de faţă. Nu-mi doresc să facem o lucrare la care va trebui să intervenim peste un an.
Ştiu că sunt probleme dar nu sunt eu cel în măsură să-i tragă la răspundere pe cei care au făcut acest proiect. Eu pot să trag la răspundere proiectantul, personalul din cadrul Consiliului Judeţean care nu a fost pe teren să vadă ce se întâmplă. În ceea ce mă priveşte, fac tot posibilul ca acel drum să se termine cât se poate de repede.
Acesta este ultimul termen pe care i l-am dat constructorului: 15 octombrie.
Singurul lucru pe care i-l accept este să nu planteze acei pomi cât timp vegetaţia nu este oprită. Dar nu accept să nu termine tot ce ţine de drum, până la 15 octombrie, când vreau să văd lucrările încheiate. Nu mai accept vechea cutumă prin care constructorul încearcă să tragă de timp cât poate. Iar la Moşniţa vă pot zice că sunt probleme pe care doresc să le văd rezolvate.
Aş fi putut face recepţia şi să mergem înainte, dar am fost pe şantier (şi merg frecvent şi acum) şi am văzut cu ochii mei ce e acolo. Am întâlnit, spre exemplu, rigole care erau peste nivelul drumului; am cerut să fie scoase şi aduse la nivel.
Am avut sesizări de la cetăţeni care nu aveau acces cum ar trebui spre curţile lor, ci erau pante foarte mari. Nimeni nu a gândit proiectul în detaliu, s-a mers înainte, pe principiul hai să-l facem să fie făcut.
Cum spuneam, acum pentru drumul Timişoara - Moşniţa important este să facem proiectul cât se poate de bine şi să îl încheiem cât mai repede.
Dar nu pot semna recepţia dacă pe şantier sunt probleme, pentru că totul este pe banii cetăţenilor. Înţeleg, cum spuneam, că este disconfort, însă eu cred că firmele ar trebui să lucreze şi noaptea. În străinătate se lucrează chiar şi dacă plouă, se asfaltează la temperaturi foarte scăzute.
Nu poate nimeni să-mi spună că nu există tehnologie. Că nu s-a dorit, asta da, cred. Am întâlnit situaţii când la ora 17 şantierul era gol...”.


Nu ne mai rămâne decât să aşteptăm mult doritul 15 octombrie. Vom trăi şi vom vedea!


Petru Vasile TOMOIAGĂ