Spitalele din județ vor fi echipate cu aparatură nouă, cu bani nerambursabili de la Consiliul Județean (CJ) Timiș. Este vorba de șase unități sanitare, orășenești și municipale, mai exact spitale din Jimbolia, Lugoj, Făget, Sânnicolau Mare, Timișoara și Deta. 

Valoarea totală a investiției este de 317.000 de euro.

Printre altele, spitalele au solicitat finanțare pentru achiziționarea unui ecograf obstetrică-ginecologie, a unei instalații de radiologie mobilă full digitală (pentru neonatologie), sau a unei mese electrice de operație. De asemenea, unitățile sanitare au propus cumpărarea unor citoscoape flexibile, electrocardiografe, defibrilatoare sau electrocautere.

Sumele alocate în cadrul schemei de minimis sunt, după cum urmează: Spitalul Orășenesc „Dr. Karl Diel” Jimbolia" - 233.000 lei, Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj - 275.000 lei, Spitalul Orășenesc Făget - 233.906, Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare - 327.045 lei, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara - 275.055 lei, Spitalul Orășenesc Deta - 198.940 lei.

Venim și în acest an în sprijinul spitalelor din județ, având în vedere că achiziția de aparatură medicală nouă este o povară financiară greu de dus de autoritățile locale. Calitatea actului medical va crește, iar timișenii nu vor trebui să se deplaseze pentru orice investigație la Timișoara. Toată lumea are de câștigat. Serviciile medicale de calitate sunt esențiale pentru orice comunitate. Mai sunt multe de făcut în această direcție, dar suntem pe drumul cel bun, spune președintele CJ, Alin Nica.

Derularea schemei de minimis a început în anul 2019, când a fost acordat un sprijin de 1.428.412 lei. În 2020 s-au acordat finanțări în valoare de 2.804.261 lei, urmând ca în acest an să se acorde pentru toate cele șase spitale publice locale suma de 1.542.946 lei, peste 317.000 euro.

Trebuie menționat că suma totală a ajutoarelor de minimis acordate pe parcursul unei perioade de trei ani fiscali, inclusiv cel în curs, fie din surse ale statului sau ale autorităților locale, fie din surse comunitare, nu poate depăși pragul de 200.000 euro pentru fiecare solicitant.

Spitalele publice vor înainta Consiliului Județean Timiș documente justificative, conform Ghidului aprobat, pentru cheltuielile efectuate din sumele alocate, iar decontarea se va realiza pe bază de acte doveditoare. Termenul limită de decont este 30 noiembrie 2021. În situația în care se constată că banii nu au fost utilizați conform scopului pentru care au fost acordați sau/și conform prevederile legale, aceștia vor fi recuperați de către finanțator.

Schema de minimis este singura modalitate legală prin care Consiliul Județean poate finanța unitățile sanitare municipale și orășenești, în grija directă a acestuia aflându-se doar Spitalul Județean din Timișoara. (C.B.)