Federația Fundațiile Comunitare din România împreună cu Lidl România dau startul la programul național de finanțare „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” în cinci orașe din țară, printre care și Timişoara. Aflat la ediția a II-a, programul național oferă finanțări nerambursabile în valoare totală de peste un milion de lei și mentorare celor mai bune soluții la provocări de mediu și educație.

În plan local, programul este coordonat prin Fundația Comunitară Timişoara și dispune de 246.000 lei, oferiți pentru granturi care pot fi obținute pe bază de concurs. Se pot înscrie în competiție, în perioada 19 mai - 6 iunie, organizații neguvernamentale și grupuri de inițiativă. 

Pot primi finanțare și mentorare pe parcursul implementării inițiative precum amenajarea de spații comunitare de recreere, joacă și învățare, ateliere de eco-școală, grădini urbane comunitare și alte idei ce contribuie la reconectarea comunității şi îmbunătăţirea spaţiului comun.

Direcțiile de intervenție locală ale programului la Timişoara au fost stabilite participativ în urma dialogului cu administrația locală și societatea civilă în urma unui proces de consultare și cartare a nevoilor din comunitate. 

Finanțări pentru proiecte educaționale, ce contribuie la reconectarea comunității 

Pornind de la oportunitățile și provocările locale identificate, Fundația Comunitară Timişoara a stabilit că, prin intermediul programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, vor fi finanțate proiecte care îndeplinesc simultan trei condiții: reconectarea locuitorilor orașului în contextul efectelor pandemiei Covid-19; o componentă educațională intergenerațională, cu respectarea regulilor de distanțare fizică ce vor fi aplicabile în momentul implementării proiectelor; îmbunătățirea spaţiului public și desfășurarea activităților în spațiul urban comun (spații pe malul canalului Bega, alte spații comunitare în cartiere, spații publice sau incinte care pot fi folosite de către public pe teritoriul unităților de învățământ sau a altor instituții publice/universități unde publicul nu are momentan acces).

În perioada 20 mai - 4 iunie 2021, potențialii aplicanți pot beneficia de asistență în completarea propunerii de proiect. Această etapă este premergătoare procesului de selecție finală și are ca scop transformarea unor idei cu potențial, în proiecte care aduc plus-valoare comunității. 

Selecția finală a proiectelor câștigătoare va fi făcută prin jurizare de către o echipă neutră și avizată, alcătuită din reprezentanți ai sectorului guvernamental, nonguvernamental și cel privat, pe baza criteriilor stabilite local.

Detalii despre programul de finanțare din fiecare oraș și alte materiale necesare procesului de aplicare se pot accesa pe www.fondulpentruunviitormaibun.ro, pe site-ul Fundației Comunitare Timişoara și paginile de Facebook naționale și locale ale programului.

Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns la nevoile reale ale comunității și este o măsură prin care organizatorii își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung. 

De mai bine de nouă ani, am văzut cum se transformă comunitățile atunci când oamenii pun la un loc idei și fapte. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități din ediția pilot a demonstrat că există un potențial de schimbare și implicare <<la firul ierbii>>, care așteaptă să fie cartat și activat. Mergem mai departe, în cinci orașe noi, cu încrederea că fundațiile comunitare din rețeaua federației vor juca, așa cum ne-am obișnuit, un rol cheie în activarea de soluții civice noi și relevante pentru comunitățile locale, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director executiv - Federația Fundațiile Comunitare din România. (I.N.)