Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) S.C. Piețe S.A. a revocat, marți, Consiliul de Administrație al Piețe S.A. Membrii AGA au fost informați, la începutul ședinței, despre demisia a doi membri din fostul Consiliu de Administrație, respectiv Dan–Ion Sarmeș și Mihaela Calescu. În aceste condiții, membrii AGA au aprobat demiterea celor cinci membri rămași în funcție, respectiv Ioan Nasleu, Luminița Napău, Victor Ștefan, Narcis Bobic și Flaviu Iepan.

În locul acestora a fost propus un nou Consiliu de Administrație interimar, cu un mandat de patru luni, aprobat în unanimitate de membrii AGA. Acesta este format din: Octavian Ghiran - studii de management, Alma Kis - studii economice și de alimentație publică, Mihai Dan - studii de management și tehnice, Viorel Necșu - studii agronomie, Dan Stoica - studii agronomie, Mirel Pop - studii agronomie, Mihai Nastasiu – avocat.

Numirea unui noi Consiliu de Administrație este un nou pas spre normalitate în ceea ce privește această societate. Toți cei care nu pot performa, vor pleca. Piețe S.A., de doi ani, devenise o nouă gaură neagră în bugetul local. Vom acorda o atenție deosebită acestei societăți pentru că vânzătorii din piețele Timișoarei merită tot sprijinul nostru, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. (C.B.)