Actualitate

Vlad-Alexandru Colareza este un tânăr timişorean în vârstă de 31 de ani care de 13 ani încoace şi-a dedicat întreaga energie pentru acţiuni caritabile. Fie că a activat ca voluntar în cadrul diferitelor aşezăminte destinate oamenilor aflaţi în nevoie, fie că, având sprijinul prietenilor sau pe cel al Bisericii Romano-Catolice „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Elisabetin şi pe cel al Mănăstirii Ordinului Salvatorian, a ajutat persoane cu probleme şi a organizat acţiuni caritabile, Vlad Colareza are ceea ce se poate numi vocaţia de a face bine. Într-o lume tot mai egoistă, în care tinerii îşi caută alte rosturi şi au cu totul alte preocupări, iată că mai există oameni aplecaţi spre nevoile semenilor lor, indiferent de natura necazurilor care s-au abătut asupra lor. Am stat de vorbă cu Vlad, cum îi spun prietenii, despre activităţile pe care le-a desfăşurat, despre cele pe care le derulează, dar şi despre cele viitoare.

Despre începuturi...

În urmă cu mai bine de 13 ani Vlad a făcut primii paşi pe acest drum al carităţii. Îl lăsăm să povestească. „Am început din proprie iniţiativă să organizez acţiuni de caritate. Motivul? Am copilărit practic în cadrul Mănăstirii Ordinului Salvatorian. Încă de la vârsta de 6 ani veneam aici cu bunica şi sora mea. Ceea ce am văzut la călugării-preoţi de aici m-a inspirat, în special la Pater Berno, care avea două milioane de kilometri parcurşi doar pentru a duce donaţii. El a fost cel care a iniţiat azilul de noapte pentru oamenii străzii, casa de copii din Carani, after school-ul şi căminul de bătrâni din Bacova. Neavând decât mai târziu o asociaţie, a colaborat cu Caritas. Astfel, împreună cu cei de aici am început să lucrez şi eu în acest sector. Inspiraţia pe care am simţit-o aici m-a făcut să urmez mai târziu cursurile Facultăţii de Sociologie şi Psihologie, secţia de asistenţă socială. În cadrul mănăstirii am primit permisiunea de a depozita lucruri pentru o perioadă scurtă, cum ar fi, de exemplu, de Ziua Copilului, perioada din septembrie de dinainte de începerea şcolii, când adunam rechizite, de Crăciun sau Paşti. Adică, acţiunile fixe în cadru cărora mă gândeam că trebuie să ajutăm în special familii nevoiaşe, cu mulţi copii. Pe aceste familii m-am axat în activitatea mea. Recunosc, acest lucru şi din pricina faptului că şi eu am avut o copilărie asemănătoare. Era ceva extraordinar pentru mine dacă aveam brad de Crăciun. Cadouri am primit abia de pe la 14 ani. Îmi aduc aminte suferinţele pe care le-am trăit, mai ales când am fost la Liceul Sportiv, unde dacă nu dispuneai de bani nu aveai aceleaşi şanse cu ale copiilor care aveau. Am fost, pot spune, umilit, chiar şi de părinţii celorlalţi copii, iar acest lucru m-a făcut să sufăr. Mi-am făcut o promisiune, şi anume că atunci când voi creşte voi ajuta familiile nevoiaşe. Am făcut, astfel, voluntariat la azilul de noapte. În urma unei legi, toate familiile cu copii minori au fost nevoite să părăsească azilul şi au primit prea puţin sprijin pentru a-şi găsi locuri, pentru că nimeni nu dorea să le primească în chirie. Erau trei-patru familii, iar eu, cu ajutorul prietenilor şi al postărilor pe facebook, am reuşit să le ajut. Când unele familii aveau nevoie de alimente, ne adunam mai mulţi prieteni, mergeam la cumpărături şi apoi duceam alimentele acelor familii. Acesta a fost începutul...”.

„Du-te, lasă, pleacă”...

Faptul că Vlad a ajutat familiile plecate din azilul de noapte a ajuns, cum se spune, din om în om şi la alte familii. „Mulţi oameni cu nevoi mă descoperă sau mă caută şi am ajuns acum să cunosc peste 60 de familii, cu peste 300 de copii, cu care ţin legătura mereu. Chiar săptămâna trecută am primit un apel de la o astfel de familie care nu avea bani nici măcar de pâine. Cu câţiva prieteni ne-am organizat şi am ajutat. Familiile sunt şi din Timişoara, dar şi din localiăţile învecinate şi chiar de mai departe, cum ar fi Otelec, Şemlacu Mare. Avem o colaborare bună cu primăria comunei Biled, cu domnul viceprimar. Nu i-am întrebat niciodată pe aceşti oameni ce confesiune religioasă au. Nu contează dacă sunt creştini, atei sau neoprotestanţi. Acest lucru tot la Mănăstirea Salvatorienilor l-am învăţat şi mi-a plăcut: Du-te, lasă şi pleacă. Pentru că, dacă începi să cercetezi, la fiecare găseşti câte ceva ce te poate duce cu gândul la cele mai des întâlnite formule: să meargă la muncă, să nu mai facă atâţia copii. M-am oprit să judec astfel lucrurile. Evident, cer câteva detalii despre fiecare caz, să spun aşa, o mică anchetă socială, pentru că eu lucrurile acestea trebuie să le transmit mai departe. Sunt mulţi oameni care donează dar sunt sceptici şi atunci vor fotografii, detalii. Eu lucrez transparent. Pentru fiecare ban primit şi cheltuit am bonuri. Prefer să primesc produse şi, pentru că nu conduc, sprijin cu transportul. De la fiecare acţiune învăţ câte ceva. Înainte, scriam pe facebook că am nevoie de alimente de orice fel. Mi-am dat seama apoi că nu e bine. Am reformulat: am nevoie de zahăr, ulei, făină. Am realizat că nici aşa nu e bine şi am fost mai explicit: am nevoie de trei kilograme de zahăr, trei de făină, trei litri de ulei... Mi-am dat seama, treptat, care sunt nevoile reale, la un moment dat, ale unei astfel de familii. Am ales să-mi implic prietenii, şi prietenii prietenilor, pentru că există mulţi şarlatani care anunţă că fac lucruri, dar, de fapt, fac cu totul altceva. Venind cu mine, unii aducându-şi şi copiii, trăiesc din plin experienţa şi atunci vor ajuta şi în viitor. Trebuie să te bucuri de ce ai şi trebuie să întinzi mâna şi spre cei care nu au”.

Colaborarea cu Mănăstirea Ordinului Salvatorian şi Biserica Romano-Catolică Timişoara III Elisabetin

Crescut de mic în spiritul care însufleţeşte aşezămintele sfinte din Piaţa Bălcescu, Vlad continuă şi acum colaborarea cu biserica şi mănăstirea: „Sunt voluntar aici. De asemenea, încerc să ţin legătura cu diferite firme şi companii pentru a ne sprijini în acţiunile noastre caritabile. De Paşti am avut o acţiune de mare amploare, am făcut patru sau cinci drumuri cu microbuzul şi am ajutat 76 de familii din judeţ. Am primit donaţii constând în haine, alimente, încălţăminte, pamperşi pentru bebeluşi”.
La îndemnul psihoterapeutei sale, Vlad a scris şi o carte – „Dacă nu poţi să dormi, scrie!”, în care îşi povesteşte experienţele pe care le-a trăit până acum în munca sa caritabilă. „Mi-a venit ideea de a vinde cartea, ale cărei ilustraţii sunt făcute de nepoţica mea, iar cu banii obţinuţi să ajut. De Paşti am obţinut 2.600 de lei din vânzarea cărţii, bani cu care am făcut cumpărături pentru cei nevoiaşi. M-am simţit foarte bine făcând acest gest”.
O altă întâmplare nefericită, dar cu final fericit, în care Vlad, alături de biserică şi mănăstire, s-a implicat a fost cel al incendiului care, anul trecut, a mistuit o casă în cartierul Freidorf. „Una dintre prietenele mele, care ştia cu ce mă ocup, s-a gândit că aş putea obţine nişte sponsorizări şi mi-a povestit despre caz. Am luat legătura cu familia respectivă şi mi-au spus că, într-adevăr, din casă nu a mai rămas nimic. Conexiunea pe care o am cu Dumnezeu m-a făcut, totuşi, să mă implic, deşi iniţial spusesem că nu pot face nimic, cum să pot ridica o casă? Pot să spun că din august, când s-a întâmplat nenorocirea, până în ianuarie anul acesta casa a fost finalizată. Am fost sprijinit foarte mult de parohul P. Barazsuly István, care a făcut anunţ în biserică şi s-a ocupat de achiziţii. Oamenii au donat, eu am organizat şi un concert caritabil – fiind şi conducător al corului bisericesc Juventus Salvator – pentru această cauză. Preotul paroh nu doar că ne susţine în activitatea caritabilă, ci e şi foarte implicat, ajutându-ne de fiecare dată când avem nevoie”.
Alte activităţi în care Vlad este implicat sunt cele ale comunităţii de tineri din cadrul Parohiei Elisabetin. În cadrul mănăstirii există un club pentru tineret, unde se poate socializa, juca tenis de masă, se pot organiza repetiţii ale corului, lecţii de religie sau diferite evenimente. De asemenea, biserica are şi o echipă de fotbal, care participă la campionatul pe biserici. „Parohia noastră este foarte renumită la acest capitol”, ne spune Vlad şi, ducându-ne într-o încăpere alăturată, ne arată şi de ce: o mulţime de cupe şi de trofee obţinute de-a lungul anilor pe terenul de sport.

„Copii şi zâne”

„De puţină vreme activez în cadrul Asociaţiei «Copii şi zâne», continuă Vlad, un centru care se ocupă de activităţi educative în special pentru copii cu autism. Cei de la asociaţie auziseră de mine, ştiau cu ce mă ocup şi am ţinut legătura. A venit momentul în care s-a ivit un post liber de asistent social. Aici, împreună cu câte un terapeut, lucrez cu copiii. Fiecare copil de aici are terapeutul său. Tot ce se face aici este la modul cel mai profesionist, la care se adaugă răbdarea celor care lucrează cu copiii. Când ai intrat cu copilul în sala de terapie trebuie să uiţi de toate problemele personale. El are nevoie de tine în totalitate. Iar programul este cadrat pe nevoile fiecărui copil în parte. Am trăit deja prima emoţie; unul dintre copii nu poate să vorbească şi am insistat pe un program cu culori, iar la un moment dat copilul a rostit: roşu. A fost un moment special şi pentru mine, şi pentru părinţii copilului. Toţi copiii din centru progresează, asta datorită profesionalismului celor care se ocupă de ei. Este important ca această muncă să fie continuată acasă, de către părinţi. De asemenea, în cadrul asociaţiei mă ocup de imaginea acesteia, de căutarea sponsorilor şi colaboratorilor. Împreună cu nişte prieteni formăm, în această perioadă, o echipă de voluntari. Asociaţia este foarte implicată în acţiuni de tot felul, participă la Festivalul Plai, la diverse târguri de Paşti sau Crăciun, unde împreună cu copiii se crează diverse produse”.

Acţiune de 1 Iunie

Pentru că se apropie Ziua Copilului, Vlad, împreună cu Asociaţia „Copii şi zâne” şi Ordinul Salvatorian, pregăteşte o acţiune deosebită. „Îmi doresc ca, în cadrul acestei acţiuni, câte un copil cu autism să ofere un cadou unui copil nevoiaş. Cu siguranţă şi părinţii, şi noi vom trăi o emoţie puternică în faţa unor astfel de gesturi. De asemenea, prin această acţiune dorim să ajutăm unul dintre copiii de la centru, care trăieşte cu bunicii, şi să-i achităm o parte din şedinţele de terapie”.
Aşadar, Ordinul Salvatorian şi Asociaţia „Copii şi zâne” organizează Ziua Copilului, o acţiune în sprijinul familiilor nevoiaşe, cu mulţi copii.
Cei care doresc să facă donaţii au la dispoziţie contul Asociaţiei „Copii şi zâne”: RO05BACX0000000982582000, deschis la Unicredit Bank.
De asemenea, se pot face donaţii constând în jucării, dulciuri sau fructe.
Mai multe detalii despre acţiune găsiţi şi pe pagina de facebook salvatorienii.

Anton BORBELY