Reprezentanții Societății de Transport Public Timișoara (STPT) informează că începând cu data de 10 mai traseele liniilor M11, M29 și M30 vor fi modificate. Măsura este luată ca urmare a lucrărilor de modernizare la infrastructura străzii Dunărea din comuna Ghiroda, pe sectorul cuprins între strada Ialomița și strada Foișor. 

Astfel, linia M11 va circula pe sensul Timișoara - Ghiroda, pe strada Victoria, cu întoarcere la girația Pod Ghiroda, iar pe sensul spre Timișoara, va urma traseul Girație Pod Ghiroda - strada Victoria - strada Sinaia - strada Bușteni - strada Semenic cu revenire pe DN6/Calea Lugojului. Stațiile aflate pe noul traseu vor fi: Girație Pod Ghiroda, Ialomița, Primăria Ghiroda, Sinaia, Bușteni, Semenic.

Linia M29 va circula, pe sensul Timișoara-Ghiroda, pe strada Mătăsarilor până pe Aleea Ghirodei (Foișor), unde va întoarce și va avea stație capăt de linie, urmând a reveni pe același traseu spre Timișoara. 

Linia M30 va circula, dinspre Timișoara spre Ghiroda, pe traseul Bastion bulevardul Take Ionescu - strada Simion Bărnuțiu - strada V.Economu - strada Palmierilor -

strada Mătăsarilor, până la Aleea Ghirodei (Foișor), care va fi capătul de linie. La întoarcere, pe traseul Aleea Ghirodei (Foișor) - strada Turda - strada Orăștie - Calea Dorobanților - strada Simion Bărnuțiu - Piața Badea Cârțan - bulevardul Take Ionescu - Bastion. Stația Aleea Ghirodei (Foișor) va fi capăt de linie. (I.N.)