Virusul SARS-CoV 2 ar putea fi depistat cu ajutorul câinilor special dresați, susțin specialiștii. Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara, împreună cu Centrul Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu, au pus bazele unui proiect de cercetare pilot în România, ce presupune dresarea unor câini în acest sens. 

Primii pași au fost deja făcuți în luna septembrie a anului trecut la centrul chinologic de la Sibiu. Au fost selectate cinci exemplare din rasa Ciobănesc German și unul din rasa Ciobănesc Belgian Malinois, cu vârstele cuprinse între șapte și nouă luni. În ianuarie 2021 a demarat antrenamentul cu primele probe SARS CoV 2 recoltate de la pacienți infectați.

Faza întâi a presupus selecția polițiștilor conducători de câini, a specialiștilor din cadrul Centrului Chinologic, care urmau să participe la acest proiect, selecția exemplarelor canine care urmau să își desfășoare activitatea în cadrul proiectului și amenajarea laboratorului de pregătire a exemplarelor canine de detectare a persoanelor infectate cu SARS CoV 2. A doua fază a fost dresajul propriu-zis. Faza următoare este de avizare, iar ultima este cea de operaționalizare a acestui proiect, care presupune desfășurarea de activități în Aeroportul Sibiu pentru depistarea pasagerilor cu coronavirus și, ulterior, acreditarea acestor echipe canine, a spus Claudiu Leonard Bîlă, director al Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu.

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș a fost prima unitate sanitară care a pus la dispoziția specialiștilor centrului din Sibiu probe prelevate de la pacienții infectați cu COVID 19. Ulterior, în proiect au fost cooptate și alte spitale, majoritatea din județul Sibiu.

 

100% rată de recunoaștere a probelor 

Am conceput un proiect în care am cerut persoanelor care veneau în evaluare la noi și care aveau testul pozitiv să accepte să li se recolteze, din transpirația de sub braț, o mostră de miros, care era preluată apoi de echipa de la centrul de dresaj. Am participat la ședința de demonstrație și de avizare a rezultatelor acestui proiect și am rămas surprins, dar și impresionat. Toți câinii care au participat au recunoscut sută la sută probele cu infecție COVID 19, chiar și în condițiile în care instructorul a încercat să le devieze atenția sau să îi retragă din zona unde era proba. Ei reveneau și insistau pentru proba respectivă, a afirmat dr. Virgil Musta, din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.

Cea mai importantă condiție a fost ca pacienții selectați, care aveau confirmarea ca sunt infectați cu noul coronavirus printr-un test RT-PCR, sa nu fie sub tratament medicamentos împotriva COVID 19. Toate probele au fost recoltate înainte de administrarea medicației împotriva bolii. În total, pentru dresajul câinilor, au fost folosite câteva sute de probe. Inițial, le-au fost prezentate probele pozitive, apoi cele negative. După primele șase zile de antrenament, câinii au început să recunoască probele pozitive provenite de la pacienții COVID 19. Specialiștii spun că animalele pot recunoaște mirosurile emanate de persoanele infectate cu noul coronavirus.

În funcție de practica pe ziua respectivă și în funcție de antrenamentele anterioare, se prezintă probele pozitive, se prezintă probele negative în același antrenament și probe distractoare, care pot varia de la foarte multe substanțe, obiecte, medicamente până la mâncare.

Dintre toate, câinele va identifica mirosul specific bolii. Și, atunci, în momentul în care va identifica mirosul, ne va semnala. O poate face fie prin poziție așezat, fie prin poziție de urmărire, de preluare a subiectului respectiv, fie printr-un interes maxim către o persoană, în funcție de cum e prezentată situația, a precizat ag. șef principal Silviu Stan – Centrul Chinologic Dr. Aurel Greblea, Sibiu.

Pentru început, câinii special dresați pentru depistarea persoanelor cu COVID 19 urmează să fie folosiți pe Aeroportul Internațional Sibiu. Aceștia vor fi amplasați în aerogara, la sosiri externe, înainte de controlul efectuat de specialiștii DSP Sibiu.

Informațiile obținute în cadrul proiectului vor fi puse la dispoziția tuturor partenerilor pentru continuarea cercetărilor. (C.B.)