Ministerul Apărării Naţionale (MApN), în parteneriat cu Asociația „Alături de eroi” și împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, organizează o serie de manifestări dedicate „Zilei Veteranilor de Război”. Acestea vor ave loc în data de 29 aprilie, în toate marile garnizoane din ţară.

De curând a fost demarată campania „Alături de veterani”, prin lansarea site-ului https://veteraniiromaniei.mapn.ro, pagină dedicată veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial ce va reuni povești de viață, informații cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum și mărturii din timpul războiului.

În același timp, MaPN derulează campania „Voci de dincolo de Veac”, prin care sunt culese poveștile de viață ale veteranilor de război, proiect care are ca partener media Televiziunea Română, în vederea  realizării unor materiale video cu caracter documentar.

 

Pachete cadou distribuite veteranilor timișeni

Campania, „Alături de veterani”, inițiată împreună cu mediul de afaceri și societatea civilă, se va desfășura pe parcursul mai multor zile și va include și o acțiune de distribuire a unor pachete cadou, cu ocazia sărbătorilor de Paști, pentru toți cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, precum și pentru cei opt din Republica Moldova.

Acțiunea de distribuire este precedată de o primă activitate de împachetare a cadourilor care are loc la Sala Unirii din Alba-Iulia, unde vor fi pregătite cadourile pentru veteranii de război domiciliați în 15 județe din centrul și vestul țării.

Brigada 18 Cercetare Supraveghere „DECEBAL” în colaborare cu Centrul Militar Zonal Timiș au constituit echipe de militari care vor distribui, în perioada 27-29 aprilie, pachete cadou către veteranii de război din judeţul Timis.

Totodată, Brigada 18 Cercetare Supraveghere „DECEBAL” organizează, joi, 29 aprilie, ora 10, ceremonial militar și religios la Monumentul Ostașului Necunoscut, situat în Parcul Central „Anton von Scudier” cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război. 

Toate activitățile desfășurate cu ocazia Zilei Veteranilor de Război se vor organiza cu respectarea măsurilor stabilite de autorități pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. (I.N.)