Pentru a sărbători împlinirea a zece ani, în data de 21 aprilie 2021, de la inaugurarea oficială a primului laborator interactiv de fizică din România, Experimentarium TM, Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) lansează concursul „Cu UPT, experimentezi și câștigi!”. Competiția se adresează tuturor elevilor pasionați de științe din țară, iar printre premii se numără un laptop, o tabletă și un smartphone.

Concursul se desfășoară în perioada 22 aprilie - 21 mai 2021 pe pagina de Facebook a UPT și este deschis elevilor de la orice instituție de învățământ preuniversitar din România.

Participanții trebuie să denumească în mod corect, prin comentariu la postare, cel puțin trei dintre cele zece experimente prezentate în imagini sau fenomenul fizic la care se referă acestea, să eticheteze în comentariu trei colegi/ prieteni/ elevi, să distribuie public postarea concursului și să dea like paginii de Facebook a universității.

În cazul în care vor exista mai mulți elevi care vor da răspunsurile corecte, desemnarea câștigătorilor premiilor se va realiza prin tragere la sorți. Concursul se va încheia vineri, 21 mai 2021, ora 12, când va avea loc și extragerea în direct a câștigătorilor.

„Găzduit într-un spațiu generos, de peste 800 mp, pus la dispoziție de UPT, Experimentarium TM oferă tuturor celor interesați peste 350 de experimente variate, ce ilustrează principalele fenomene și legi ale fizicii, dar nu repetă experimente descrise în manualele școlare. Experimentele au capacitatea de a capta atenția și interesul vizitatorilor, indiferent de vârsta acestora, datorită modului interactiv în care sunt prezentate, surprizelor care apar pe alocuri, aparentei magii și contradicțiilor logice care le însoțesc.

Activitatea din centru promovează o cultură a experimentării și colaborării, stârnește curiozitatea, sporește înțelegerea și stimulează idei noi. Prin experimentare, participanții descoperă și conștientizează fenomene și legi fizice”, transmit reprezentanții UPT.

Cel mai nou proiect din cadrul Experimentarium TM este Experimentarium NON STOP. Dezvoltat pentru a le oferi vizitatorilor posibilitatea de a efectua experimente în afara programului de vizitare, fără a avea nevoie de asistență de specialitate, acesta oferă, pentru început, o serie de nouă experimente interactive de fizică. Experimentele sunt poziționate în ferestrele clădirii ExperimentariumTm, Splaiul Spiru Haret nr. 1A și pot fi văzute și acționate din afara clădirii, rând pe rând, singura ustensilă de care e nevoie fiind un laser pointer.

Dupӑ nouă ani de activitate interactivӑ, cu grupuri de vizitatori din mediul școlar și universitar, din ţarӑ și din majoritatea ţӑrilor europene, însumȃnd cca 40.000 de vizitatori, în ultimul an activitatea s-a desfӑșurat în grupuri reduse, cu respectarea condiţiilor de distanţare și în mediul online. Acum, respectȃnd cerinţele înӑsprite impuse, activitatea se desfășoarӑ exclusiv online, pe pagina de Facebook Experimentarium TM. 

 

Ioana N.