Conform anunțului făcut de autoritățile locale, traficul rutier de pe strada Nicolae Andreescu, pe tronsonul cuprins între strada Ioan Slavici și strada Martir Gogu Opre, va fi închis zilnic, în între orele 8 - 19, până în data de 28 aprilie. Excepție fac zilele de sâmbătă și duminică, 24 și 25 aprilie, zile în care se va putea circula pe tronsonul menționat. 

De asemenea, traseul mijloacelor de transport în comun va fi deviat doar până în data de 23 aprilie.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat conducătorilor auto și recomandăm pe cât posibil evitarea zonei de lucrări”, spun reprezentanții primăriei.

Măsura a fost luată pentru executarea lucrărilor de așternere a covorului asfaltic. Pentru evitarea blocajelor, în zilele în care se aplică măsura închiderii circulației rutiere, se recomandă să se folosească ruta ocolitoare - strada Ardealului. (C.B.)