Pe lângă pasionații de IT, inginerie, arhitectură, management sau comunicare, Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) îi așteaptă la înscriere și pe tinerii absolvenți de liceu cu aptitudini sportive. Astfel, UPT le oferă viitorilor studenți, cei care acum se pregătesc de înscriere la concursul de admitere la ciclul de studii universitare de licență, pe lângă o meserie căutată pe piața muncii, și șansa unei cariere sportive. Mai mult chiar, în acest an, în premieră națională, pentru candidații sportivi de performanță, în baza tradiției universității timișorene de promovare a sportului universitar, sunt alocate cinci locuri, taxa de școlarizare fiind suportată de UPT din venituri proprii.

Candidații sportivi de performanță vor participa la probele de concurs aferente domeniilor pentru care au aplicat. Pentru a intra în procesul de ierarhizare și să beneficieze de statutul de sportiv de performanță trebuie să obțină nota minimă de promovare a probelor (bacalaureatul promovat și media minim 5 în cazul concursurilor cu probe de verificare a cunoștințelor).

Pot fi admiși la UPT, pe locurile speciale alocate sportivilor de performanță, candidații care au fost medaliați în concursuri de atletism, canotaj, scrimă, pentatlon modern, natație, box, escaladă, volei, handbal, baschet, fiecare tip de competiție (națională/ internațională, juniori/ seniori) având alocat un anumit punctaj”, spun reprezentanții UPT. 

Detaliile legate de condițiile de admitere, precum și actele necesare pentru înscriere se găsesc în Metodologia de admitere în anul universitar 2021-2022, disponibilă pe site-ul http://www.upt.ro/, în secțiunea dedicată admiterii.

De-a lungul celor 100 de ani existență, sportul a jucat permanent un rol important la UPT. Atât sportul de performanță, cât și cel de masă. Educația fizică a fost mereu materie obligatorie, iar Politehnica are o importantă infrastructură sportivă. 

Pe toate bazele sportive ale UPT se desfășoară atât activități de performanță, cât și universitare și de masă. 

 

Ioana N.