Șase noi paturi ATI sunt funcționale la Spitalul Municipal din Timișoara începând de joi, 18 martie, informează autoritățile locale. Funcționalizarea noilor paturi ATI vine în contextul în care, de săptămâni bune, în secțiile de Terapie Intensivă din municipiu nu mai există niciun loc liber pentru bolnavii din Timișoara și Timiș infectați cu COVID-19 și aflați în stare gravă.

„Nevoia de paturi ATI nu a fost niciodată mai acută ca acum. Îi rog pe timișoreni să respecte toate regulile de distanțare, să se protejeze cât de bine pot, pentru că situația este foarte serioasă. Cu toții ne dorim să ne petrecem sărbătorile alături de prieteni și familie și vom putea face asta numai dacă vom reuși să oprim împreună răspândirea acestei boli”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. 

Noile paturi au fost instalate în clădirea Spitalului Municipal de pe strada Daliei. Astfel, în total, la Spitalul Municipal, aflat în subordinea Primăriei Timișoara, există acum 12 locuri pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19.

Înainte de funcționalizarea acestor paturi, în Timișoara existau 35 de locuri ATI pentru cei infectați cu COVID-19. Astfel, numărul acestora ajunge acum la 41.

De asemenea, la Spitalul modular de campanie operat de Ministerul Apărării Naționale și aflat pe Stadionul CFR se va deschide zilele acestea o secție ATI cu alte zece paturi. 

Începând de marți, 23 martie, se vor deschide și alte trei centre de vaccinare împotriva COVID-19 în Timișoara, totalizând 20 de noi fluxuri de vaccinare. Acestea sunt situate la Continental (Calea Buziașului nr. 11), Incuboxx și la Muzeul „Corneliu Miklosi” (Take Ionescu nr. 83). Toate cele trei centre vor fi dedicate vaccinării cu doze Pfizer.  

În prezent, în Timișoara există cinci centre active, cu 28 de fluxuri, la Iulius Mall, ISHO, clădirea STPT de pe intrarea Doinei, Casa Tineretului și Vox Technology Park. 

Odată cu deschiderea noilor centre, capacitatea de vaccinare a timișorenilor va fi aproape dublată. 

Decizia de deschidere a acestor centre este luată de DSP Timiș, în funcție de numărul dozelor de vaccin disponibile. (C.B.)