Începând de luni, 15 martie, breteaua de acces pe autostrada A1 aflată înainte de Nădlac a fost închisă pentru traficul greu. Măsura are ca scop evitarea formării blocajelor.
„Pentru a elimina disconfortul creat de blocajul format de transportatorii de marfă pe DN 7G și breteaua de acces pe autostrada A1, autovehiculele de transport marfă nu vor mai putea folosi breteaua de acces spre A1 de la km 582+666 al autostrăzii, pe sensul Nădlac – P.C.T.F. Nădlac 2. Acestea vor fi direcționate din sensul giratoriu de pe DN 7G km 6+667, pe autostrada A1 către Arad. Astfel, autovehiculele de transport marfă trebuie să se întoarcă spre P.C.T.F. Nădlac 2 prin nodul rutier Pecica de pe A1 km 558+618, intrând în traficul normal de pe autostradă”, transmit reprezentanți ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara.
Măsura de interzicere a accesului autovehiculelor de transport marfă a fost luată și ca urmare a controalelor amănunțite efectuate de către Poliția de Frontieră din P.C.T.F. Nădlac 2, din acest motiv formându-se cozi pe distanțe care variază între 5 și 15 km lungime.
Pentru a scurta timpii de așteptare în coloană, mulți conducători auto de transport marfă foloseau nodul rutier Pecica, tranzitând până în apropierea localității Nădlac, pe DN 7, de unde se îndreptau pe DN 7G, forțând intrarea în coloana existentă pe A1, prin nodul rutier Nădlac (A1 km 582+666). Astfel, DN 7G se bloca din cauza numărului mare de autovehicule transport marfă pe sensul de mers Nădlac – P.C.T.F. Nădlac 2.
Mai mult, unii conducători de autoturisme, care nu necesită așteptare pentru tranzit în P.C.T.F. Nădlac 2, pentru a ajunge în punctul de frontieră, depășeau riscant coloana de TIR-uri pe contrasens, acțiuni care, conform autorităților, au dus la evenimente rutiere nedorite.
Pentru a semnaliza aceste restricții, breteaua închisă circulației traficului greu de marfă va fi semnalizată vertical cu indicatorul „accesul interzis”, însoțit de adiționalul „exceptarea unor categorii de vehicule de la semnificația indicatorului – autoturisme”. Înainte de intrarea în sensul giratoriu și în sensul giratoriu de pe DN 7G km 6+667 se vor amplasa indicatoare rutiere „traseul de urmat pentru anumite categorii de autovehicule – vehicule de transport marfă”. (I.N.)

