Cea de-a 28-a ediție a târgului internațional de universități RIUF - The Romanian International University Fair de anul acesta reunește peste 60 de universități din 13 țări. Sub deviza „sănătatea pe primul loc”, pe 8 aprilie 2021, evenimentul revine online, cu participare gratuită.
La târg vor participa reprezentanți ai unor universități de prestigiu, din țări precum Marea Britanie, Olanda, Germania, Belgia sau România. Printre acestea se numără University of Sussex (locul 160 la nivel mondial), Coventry University, University of Essex, KU Leuven (locul 45 la nivel mondial), University of Groningen (locul 80 la nivel mondial) și EICAR, The International Film & TV School, Paris.
Vizitatorii pot discuta direct cu aceștia prin video call, chat sau pot descărca gratuit resurse pentru a afla informații despre peste 6.000 programe de studiu (licență, masterat și doctorat) din peste 20 de domenii de studiu: Business, IT & Computer Science, Drept, Medicină, Asistență Medicală, Management, Arte și Design, Management, Marketing & PR.
Cei care caută informații despre studiul în România și în străinătate au la dispoziție ziua de 8 aprilie, între orele 12 și 18 pentru a afla toate răspunsurile legate de: procesul de admitere, taxe de școlarizare, burse, surse de finanțare, viața în campus, suportul pe care îl au pentru a-și maximiza șansele de admitere de la reprezentanții direcți ai universităților internaționale și de la consilierii educaționali prezenți la eveniment.
Studiul în străinătate este accesibil și pentru cei care au o medie de admitere peste 7,5 la examenul de bacalaureat.
Conferință dedicată nevoilor elevilor de liceu și studentilor
În cadrul conferinței RIUF YouForum, cuvântul de bază este inspirație. De-a lungul timpului, atât la edițiile fizice, cât și la edițiile online, sesiunile de discuții s-au concentrat pe pregătirea tinerilor pentru viața de studenți și viitori profesioniști, totul prin puterea exemplului.
Ediția aceasta temele de discuție vor fi Online versus Offline în 2021, Singur împotriva lumii: cum îmi înfrâng teama de respingere?, Eșec și Evoluție. Pașii spre o carieră de succes, All-in-One: Ce carieră mi se potrivește?, Leadership in the Digital Age și Studiul în străinătate vs studiul în România: ce mi se potrivește cel mai bine?, iar elevii și studenții de toate vârstele sunt așteptați să participe în număr cât mai mare.
Toți cei interesați de eveniment se pot înscrie gratuit pe www.riuf.ro. (I.N.)

