Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) se pregătește de reluarea transportului public și de agrement cu vaporașele pe Bega. În acest sens, a fost demarată o acțiune de ecologizare a malurilor Begăi, la care au participat angajații societății din cadrul Secției Transport Naval. Numai joi, 25 februarie, aceștia au strâns peste 20 de saci cu deșeuri. 

Acțiunea de strângere a deșeurilor s-a desfășurat între Piața Badea Cârțan și Uzina de Apă, săptămâna viitoare urmând să aibă loc între Piața Badea Cârțan și stația de transport naval Ardealul (zona Iosefin).

Transportul public și de agrement de pe Canalul Bega își va relua activitatea începând cu data de 6 martie 2021. 

„Cele șapte vaporașe au andocat pe platforma special amenajată în depoul Dâmbovița în luna decembrie a anului trecut, intrând în revizie tehnică. Vaporașele destinate transportului public și de agrement vor fi scoase la apă în data de 27 februarie, urmând să fie supuse testelor de rutină până în 6 martie, dată la care va fi reluat transportul public și de agrement pe Bega”, transmit reprezentanții STPT.

Mai multe detalii despre traseu, stații și graficul de circulație vor fi disponibile săptămâna viitoare, în stațiile vaporașelor și pe site-ul oficial al STPT, secțiunea orare.   

Tot din 6 martie vor fi disponibile pentru publicul călător și cele peste 400 de biciclete și 96 de trotinete, ca alternative la transportul public. Bicicletele vor putea fi ridicate din cele 25 de rastele amplasate în stațiile mijloacelor de transport în comun și din alte nouă rastele amplasate pe malul Canalului Bega. Trotinetele vor putea fi ridicate din cele 13 stații special amenajate în Timișoara. (I.N.)