Permisiunea de funcționare, condiționată de rata de infectare

Pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului Local (CL) Timișoara s-a aflat și proiectul de hotărâre privind modificarea regulamentului de amplasare a teraselor. Scopul acestuia este permiterea amplasării igluurilor de la terasele din centrul Timișoarei, care până acum erau ilegale.


„E o situație absolut teribilă pentru acest domeniu. Am mai spus că aș fi preferat să avem un efort comun de restricții, care să poată reduce rata de infectare, decât unul sau două sectoare care suferă, fără să se reducă rata de infectare. Cu acest proiect încercăm să contribuim, ca municipiu, la susținerea celor din HORECA.
Acest proiect prevede ca pe durata stării de alertă permitem amplasarea acestor igluuri în oraș, în centrul istoric, și amendăm regulamentul în acest sens”, a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei.


Deși proiectul a fost aprobat cu 26 de voturi pentru, igluurile nu vor putea funcționa atâta timp cât rata de infectare cu Covid-19 depășește 3 la mia de locuitori.


„Din păcate, asta nu înseamnă că aceste igluuri sunt legale, pentru că și funcționarea trebuie să fie una legală. Iar pentru o incidență de peste 3 la mia de locuitori, sunt legale doar terasele care sunt acoperite cel mult pe jumătate. Viabilitatea acestei soluții depinde de scăderea ratei de infectare”, a mai precizat Fritz.


Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, la începutul săptămânii rata de infectare în Timișoara era de 4,70 la mia de locuitori. (C.B.)