În urmă cu câteva zile, fostul primar Nicolae Robu se lamentează pe facebook acuzând că „ECHIPA «BLOCHEAZĂ TOT» A AJUNS ȘI LA STADIONUL DE 15.000 DE LOCURI, ÎN TEHNOLOGIE «LEGO»!” Ce zice fostul edil? „Știm, cu toții, noi, timișorenii, că, dacă admitem că orașul nostru stă prost la un capitol, atunci acesta este, în mod clar, cel al infrastructurii sportive. Acționând, inclusiv prin lupte grele, pt remedierea situației -și cred că este știut de toată lumea ce-am făcut, ce-am reușit și ce n-am reușit, nu mai repet-, am ajuns la concluzia că a sosit timpul unei investiții substanțiale de la bugetul local, într-un nou stadion, unul pe care să-l avem funcțional cel târziu în vara anului 2022. Desigur, unul nu foarte mare, dar nici mic, unul de 15.000 de locuri. Am făcut tot ce era de făcut pt pornirea investiției și, când am predat mandatul, era dată unda verde pt licitație pt EXECUȚIE, precedată de elaborarea detaliilor tehnice de execuție. (...) Stimați timișoreni, am asistat în aceste 3 luni la blocarea a tot ce se întâmpla pe teren sau era în stadii teoretice, pregătitoare, în orașul nostru, în cadrul modernizării în forță pe care am practicat-o eu, ca Primar. Modernizări la Bd. Sudului, Str. Mareșal C-tin Prezan, Str. Grigore Alexandrescu, Parcul Civic, Parcul Brătianu, Parcul CD Loga, apoi repararea drumurilor după iarnă, curățenia, construirea parcării supraetajate, etc, etc. TOTUL A FOST BLOCAT, TOTUL A FOST ÎNLOCUIT DE LAMENTĂRI ȘI DEMAGOGIE! N-am prea zis nimic sau am zis, dar.. prea puțin față de ce aș fi putut zice! DAR ACUM S-AU ÎNTRECUT TOATE LIMITELE! Acum s-a anunțat că SE RENUNȚĂ LA STADIONUL DE 15.000 DE LOCURI CARE AR FI TREBUIT SĂ FIE DAT ÎN FOLOSINȚĂ CEL TÂRZIU ÎN VARA ANULUI 2022! Argumente: tot felul de penibilități”. Și așa mai departe.
Nu suntem noi apărătorii noii administrații a Timișoarei, dimpotrivă. Dar circul și minciuna nu pot să rămână netaxate. Acesta este motivul pentru care astăzi vă prezentăm odiseea unui proiect definitoriu pentru administrația Nicolae Robu: construirea sălii polivalente de la Baza 2 a Universității Politehnica. Proiect demarat în urmă cu mai bine de 13 ani de rectorul (pe atunci) Nicolae Robu, preluat în urmă cu opt ani de primarul Nicolae Robu și care este în continuare foarte departe de a fi finalizat. Dar, cu siguranță, cu Robu primar într-un an am fi putut avea un stadion de șase ori mai mare decât o sală după care, probabil, tot cel puțin atât o să mai avem de așteptat.
Proiectul sălii polivalente de la Baza 2 a Politehnicii are o istorie care azi-mâine va număra 13 ani. Totul a început în mai 2008, printr-un ordin al Ministerului Educației și Cercetării care aproba construirea ei. Construcția a început în 2010, pe vremea când Nicolae Robu era încă rector al Universității Politehnica. Nereușind să finalizeze acest proiect, după ce a fost ales primar, în 2012, Nicolae Robu a încercat să îl ducă la bun sfârșit din această nouă calitate, pe banii municipalității. „Realist vorbind, clădirea ar mai putea rămâne în construcţie încă șapte ani fără ca cineva să beneficieze de investiţia de 10 milioane de lei deja făcută acolo”, spunea primarul Robu în 2013. Suntem în 2021, Nicolae Robu nu mai este primar, municipalitatea a băgat o grămadă de bani, iar sala, după cum se vede, încă este departe de a fi terminată. Poate dacă atunci nu s-ar fi implicat municipalitatea, sala ar fi fost gata exact cum estima Nicolae Robu: în vreo șapte ani, adică în 2020. Dar implicarea municipalității în acest proiect ne-a arătat adevărata măsură a capacității administrației Nicolae Robu: aceea de a finaliza proiectele gândite, concepute și demarate de alții. Și atât - pentru că puținele proiecte proprii ale de acum fostului primar sunt eșecuri totale, iar sala polivalentă de la Baza 2 este cel mai bun exemplu în acest sens.

Implicarea primăriei

Odiseea implicării municipalității timișorene în construirea Sălii Polivalente de la Baza 2 a început în urmă cu opt ani, mai precis în ședința Consiliului Local Timișoara din 14 martie 2013. Atunci, consilierilor locali le-a fost supus spre aprobare un proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii dintre Municipiul Timişoara şi Universitatea Politehnica din Timişoara, în vederea finalizării unei construcţii „Sală Polivalentă”.
Referatul pentru proiectul respectiv fusese elaborat cu doar două zile în urmă, și el spunea așa: în Municipiul Timisora se constată o lipsă de spații adecvate pentru desfășurarea activităților și competițiilor sportive naționale și internaționale. Universitatea Politehnica din Timișoara are în execuție obiectivul de investiții denumit Sală Polivalentă de 2.200 locuri, care în prezent se află în stadiul de execuție - nefinalizată, construcție finanțată de la bugetul de stat prin Ministerul Educației Naționale și venituri proprii ale Universității Politehnica din Timișoara; Universitatea Politehnica din Timișoara a obținut Autorizația de Construire nr. 1640/22.09.2010 pentru construcție Sală Polivalentă cu 2.200 locuri, autorizaţia este în perioada de valabilitate, iar construcţia a fost parţial edificată; în urma discuţiilor dintre conducerea Primăriei Municipiului Timişoara şi a Universităţii Politehnica din Timişoara, aceasta din urmă, prin Hotărârea Senatului nr. 15 din 07.03.2013 a aprobat asocierea Universității Politehnica din Timișoara cu Primăria Municipiului Timișoara - Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în vederea realizării împreună a obiectivului de investiții Sală Polivalentă de 2.200 locuri, început de Universitatea Politehnica din Timișoara în baza Ordinului MEdCTS nr. 3951 din 08.05.2008, în locația Baza Sportivă nr. 2 a UPT.
Pentru stabilirea investiției ce urma să fie făcută de către Municipiul Timișoara în vederea continuării proiectului demarat de Universitatea Politehnica trebuia stabilită valoarea investiției făcute până la acel moment.
Problemele cu asocierea, însă, erau multe. Hai să dăm citire unor fragmente din procesul-verbal al ședinței de Consiliu Local din 14 martie 2013, ca să înțelegeți cam ce discuții au fost acolo și cum a ajuns să fie votată această asociere.

Ședința Consiliului din 14 martie 2013

Primarul Nicolae Robu: Universitatea Politehnica a început construcţia unei săli polivalente cu 2.200 de locuri dar extensibilă la 2.500 de locuri în zona pe care noi dorim să o transformăm în Campusul sportiv al Timişoarei, în apropiere de Baza 2 a Politehnicii unde este şi parcela municipalităţii unde dorim să construim bazinul de înot olimpic şi apoi sala mare polivalentă a Timişoarei, cu 14 sau 15 mii de locuri. De asemenea în acea zonă va fi construit şi noul stadion şi se va păstra tot ce există ca infrastructură pentru sport la Universitatea Politehnica, la Liceul Sportiv Banatul, chiar în mediul privat - Complexul Banu Sport şi ceea ce avem noi ca municipalitate şi Consiliul Judeţean la ora actuală în zonă. Acest obiectiv de investiţie este realizat în proporţie de circa 50% de către Universitatea Politehnica din Timişoara care are alocate sume mici acum pentru investiţii şi nici nu sunt perspective ca în anii următori, când România are de rambursat sume mari din datoria externă şi dobânzi mari conexe acestor datorii, nu se întrevede să se aloce fonduri mai mari. Realist vorbind, clădirea ar mai putea rămâne în construcţie încă șapte ani fără ca cineva să beneficieze de investiţia de 10 milioane de lei deja făcută acolo. Municipiul Timişoara are nevoie de o sală de sport de alt nivel decât este Sala Olimpia, care ne este dragă tuturor, dar care este o sală depăşită - are doar 1.500 de locuri. Un parteneriat al municipalităţii cu Universitatea Politehnica ar permite finalizarea împreună a acestui obiectiv astfel încât cele două instituţii - Primăria şi Consiliul Local respectiv Universitatea Politehnica - să fie coproprietari. Deci fiecare parte ar avea o cotă parte de proprietate, proporţională cu contribuţia financiară finală la realizarea obiectivului. Lucrurile sunt acum într-un stadiu în care se poate face cu acordul părţilor ca în final obiectivul să aparţină în proporţii egale celor două părţi. Utilizarea sălii va fi pentru sportul de performanţă al oraşului, al universităţii care e tot a oraşului, pentru evenimente cultural-artistice, pentru tot ce se doreşte. Evident că timpul ar fi partajat între cele două instituţii, 50% - 50%. Cheltuielile de întreţinere, extensie dezvoltare, modernizare de-a lungul timpului, la fel. Hotărârea prevede interdicţia oricăreia dintre părţi de a vinde cota sa parte de proprietate sau parte din cota sa parte către un terţ. Pot fi tranzacţii între cei doi parteneri, acceptate. În aceste condiţii eu cred că este o şansă mare pentru oraş să ajungă în timp de cel mult un an să aibă o sală polivalentă de 2.500 de locuri şi este în egală măsură o şansă pentru universitate să nu aibă un şantier care să zacă în stagnare ani şi ani de acum înainte. Vă rog să susţineţi acest proiect de asociere. (...)
Consilier local Flavius Boncea: Eu înţeleg că dumneavoastră, domnule primar, sunteţi şi preşedinte al Senatului Politehnicii şi este normal să apăraţi această instituţie dar vă amintesc de proiectul de alocare de bani pentru cluburile sportive din Timişoara. Atunci nu aţi fost de acord să se dea bani la TIMBA, ca să susţinem doar echipa municipalității. Noi, ca municipalitate, avem o sală - Sala Olimpia. Am înţeles că este vorba de o investiţie pentru sala de la Baza 2 din partea noastră de 10 milioane de lei. Dacă am investi aceşti bani în Sala Olimpia am putea să o facem extrem de performantă - şi eu aş zice să investim acolo şi nu la Baza 2 a Politehnicii, care nu este a noastră, a primăriei.
Primarul Nicolae Robu: Dacă dumneavoastră vă închipuiţi că o sală de mai bine de 50 de ani poate fi făcută cu 10 milioane să arate a sală a anilor 2013 vă asigur că vă înşelaţi. Pentru o sală modernă trebuie mai mulţi bani, acum sunt alte tehnologii. Nu putem să venim cu noile tehnologii peste cele vechi. Deci nu pentru Politehnică, ci veţi vedea că mai este un proiect care vizează o relaţie cu Universitatea de Vest. Eu am capacitatea să fiu obiectiv şi să mă gândesc la binele public. În ceea ce priveşte poziţia mea de preşedinte al Senatului Politehnicii, da am fost ales preşedinte, dar eu m-am suspendat de la începutul mandatului din acea funcţie. Sunt membru al Senatului Politehnicii şi faptul că am un cuvânt de spus se datorează probabil şi faptului că am fost votat ca preşedinte dar şi multor ani din faţă când am făcut ceva pentru această şcoală. Deci să nu amestecăm lucrurile. Cu Universitatea de Vest nu am acelaşi tip de relaţie în sensul că nu am avut nicio funcţie şi nu se pune prolema să am. Cu toate acestea exact la fel am susţinut ceva de interes public şi pentru Universitatea de Vest.
Consilier local Flavius Boncea: Nu înţeleg cum sunteţi suspendat că dvs semnaţi hotărârea Senatului.
Primarul Nicolae Robu: Sunt mandatat să semnez pentru Preşedintele Senatului. Nu ca preşedinte al Senatului.
Consilier local Flavius Boncea: Situaţia juridică a terenului de la Baza 2 este ...
Primarul Nicolae Robu: Domnule Boncea nu mă pot abţine, râd timişorenii de dumneavoastră. Vrem o sală polivalentă sau vă interesează de ce semnez eu o hotărâre? Fiţi decent.
Consilier local Flavius Boncea: Doresc să fac un amendament de aceea am întrebat. Terenul pe care este Baza 2, unde se construieşte această sală, a cui proprietate este?
Primarul Nicolae Robu: Terenul este în proprietate cam pe jumătate, în totalitate în administrarea Universităţii Politehnica.
Consilier local Flavius Boncea: Atunci aş dori să fac un amendament. Să introducem un articol nr. 2 care să aibă următorul text: „Universitatea Politehnica va dona Primăriei Municipiului Timişoara o cotă parte din terenul pe care se realizează investiţia, echivalentă cu cota parte din investiţie suportată de Consiliul Local”.
Primarul Nicolae Robu: Eu cred că orice intervenţie de acest gen arată reaua voinţă şi reaua credinţă a unora faţă de interesul comun al timişorenilor. De aceea nu v-au mai votat timişorenii pentru că nu aţi mai făcut nimic pentru oraş şi acum nu vreţi să lăsaţi nici pe alţii să facă. Din fericire sunteţi prea puţini ca să puteţi bloca ceea ce s-a lansat bun pentru Timişoara. Nu mai puteţi decât să vă faceţi de râs încă o dată atâta tot.
Consilier local Flavius Boncea: Noi încercăm doar să apărăm patrimoniul municipiului Timişoara, pe care dumneavoastră îl vindeţi.

Probleme

După cum reiese din dialogul de mai sus, asocierea dintre municipalitate și UPT era din start una cu multe probleme. La un moment dat, pe pagina primăriei era publicat și protocolul de asociere, care a dispărut între timp de acolo. De ce? Destul de simplu: pentru că acest protocol era semnat de Nicolae Robu ca primar, împreună cu Nicolae Robu în calitate de împuternicit al Senatului UPT să semneze în locul președintelui autosuspendat al Senatului UPT, Nicolae Robu. Vi se pare ceva anormal aici? Dacă da, e în regulă, pentru că este anormal.
Construcția sălii de la Baza 2 trebuia finalizată cu bani de la Ministerul Educației și din veniturile proprii ale Universității Politehnica. Dar primarul Nicolae Robu nu a vrut să lase acest proiect titularilor lui, a preferat să implice Primăria. Probabil speranța lui era ca, peste ani, respectiva sală polivalentă să-i poarte numele.
Mai departe, s-au scos în față tot felul de argumente, cum ar fi organizarea la Timișoarei a Campionatului European de Baschet Feminin, care ar fi avut nevoie de această sală. Era cât pe ce să pierdem campionatul - noroc tot cu bătrâna Sală Olimpia.
Deși nu se menționa niciunde în proiect câți bani vor fi luați din bugetul local pentru finalizarea sălii polivalente a UPT (exista doar o estimare a primarului Robu că ar fi necesari cam 2,3 milioane euro – adică exact banii pentru care exista un proiect de modernizare a Sălii Olimpia, lăsat de administrația Ciuhandu, proiect la care s-a renunțat), consilierii și-au dat girul cu 20 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și o abținere. Și aceasta în condițiile în care înaintea acestui proiect au votat alte două proiecte prin care Primăria se împrumuta de la Trezorerie ca să-și plătească arieratele iar primarul Nicolae Robu a precizat că se vor lua credite bancare pentru ca municipalitatea să poată susține derularea celor zece proiecte pe fonduri europene care urmau să fie demarate. În fine, proiectul a fost votat, a apărut Hotărârea de Consiliu Local nr. 134 din 14 martie 2013. Asocierea Universității Politehnica cu Primăria Municipiului Timișoara - Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în vederea realizării împreună a obiectivului de investiții s-a făcut în următoarele condiţii: • obiectivul de investiţii se va constitui în proprietate comună a celor două instituţii, în cote părţi indivize, proporţionale cu contribuţia lor financiară la realizarea obiectivului; • obiectul de investiţii va fi utilizat de cele două instituţii în partaj, în cote părţi proporţionale cu cota lor de proprietate; • cheltuielile de funcţionare curentă, întreţinere, reparare, modernizare, dezvoltare etc. a obiectivului de investiţii vor fi suportate de către cele două instituţii împreună, în cote părţi proporţionale cu cota lor de proprietate; • niciuna dintre cele două instituţii nu va avea dreptul să-şi vândă cota parte de proprietate sau vreo cotă parte din ea către o terţă parte, ci doar către instituţia parteneră; Asocierea efectivă se va realiza pe baza unui contract de asociere, aprobat de senatul UPT pe de o parte, respectiv de Consiliul Local al Municipiului Timişoara pe de altă parte, întocmit în acord cu legislaţia şi normele interne ale celor două instituţii, în vigoare.

Opt ani de pauză

Ce s-a întâmplat mai departe?
Declarație Nicolae Robu din 16 februarie 2014: „Va fi finalizată, sper eu, pe la jumătatea anului. Se lucrează, s-au reluat lucrările acolo, am fost săptămâna trecută într-o vizită și se lucra. (...) Constructorul este în insolvență, dar s-a apucat de lucru. Cu unii constructori în insolvență se poate lucra fără probleme (...) și aici sunt premise să putem duce lucrurile la bun sfârșit”.
În octombrie 2016, primăria reziliază contractul cu Maratti Construcții, iar Nicolae Robu declară, în 26 noiembrie 2016: „Se va construi în momentul în care lucrările vor putea fi reluate. (…) Acolo mai e de lucru două luni, se poate termina şi mai repede ce mai este de făcut (...). Între timp, s-au schimbat anumite normative după tragedia de la Colectiv. Trebuie refăcute calculele de rezistenţă, luate măsuri de consolidare, deci au apărut vreo câteva probleme total neprevăzute”.
Mai departe, în 3 ianuarie 2017 Nicolae Robu zice: „Apar dispute pe acest subiect între firmă, așa prăpădită cum e ea, și titularul de proiect, Universitatea Politehnica. Până la urmă se vor găsi soluții. (...) Este păcat că a durat așa mult, sigur, spre bucuria unora care au considerat că pot să mă critice pe mine pentru că acest obiectiv nu a fost finalizat, de parcă eu aș fi de vină. (...) Primăria nu are decât rolul de cofinanțator”.
Trec trei ani, și, în 13 ianuarie 2020, Nicolae Robu declară: „Este deblocată situația la UPT. Ieri am avut o discuție cu domnul rector Șerban, până la finalul anului 2020 o să fie finalizată acea sală. (...) A mers foarte bine treaba când eram eu rector. Eram încântat la acea vreme din punct de vedere al ritmului în care s-a lucrat. Îmi începeam ziua acolo, tonifiat, încărcat pozitiv pentru cum se lucra acolo și se simțeau progresele. Până când au intervenit acele rupturi neprevăzute și totul a stat în blocaj. Încercările de deblocare de atunci și până recent au eșuat toate. Acum se pare că s-a ieșit din încurcătura care a apărut și că lucrurile vor merge spre finalizare”.

Poziția Universității Politehnica

Actualul rector al Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. Florin Drăgan, a preluat, odată cu mandatul, și problema sălii polivalente. Referitor la acest subiect, domnia sa ne-a declarat: „Înainte de a fi eu rector s-a semnat un contract care se află în derulare până în luna august a acestui an. Noi ne ocupăm de proiect, iar primăria decontează anumite lucrări. Numai că anul trecut, nefăcându-se multe lucruri acolo, nu s-a cerut decontare. În ceea ce privește stadiul execuției, anul trecut s-a lucrat la structura metalică, pentru că erau probleme la partea de acoperiș, cu privire la sarcina la care acesta poate rezista. Aceasta și ca urmare a schimbării proiectului, cu acel cub cu informații care urmează să fie montat. Structura construită de firma care a lucrat înainte nu a fost adecvată, iar după evaluarea făcută de academicianul Dubină s-a ajuns la refacerea proiectului în zona de acoperiș. Structurile metalice s-au făcut la Deva și urmează să fie instalate pe zona de acoperiș, care trebuie demontat. Pe finalul anului trecut s-a lucrat la o centrală termică și la un spațiu care să poată asigura depozitarea materialelor și cazarea unor muncitori. E foarte greu de crezut că firma care a câștigat contractul va reuși să finalizeze proiectul până în luna august. Vom lua o decizie în următoarele luni, în funcție de cum decurg lucrările. Eu sunt un tip optimist din fire, dar din păcate nu am un control al proiectului. Eu cred că s-au făcut greșeli pentru că ne-am grăbit să terminăm acest proiect și, de fapt, acest lucru nu s-a putut. Aceasta este impresia mea acum, că ne-am grăbit și prin aceasta am plătit prin nefinalizarea proiectului”.

Delia GRIGORE
Anton BORBELY