Timișoara are un nou Administrator Public. În urma concursului realizat de primărie, funcția a fost ocupată de Matei Creiveanu. Acesta vine din sectorul financiar-bancar internațional și a fost din 2014 directorul reprezentanței (România) HYPO NOE Landesbank für Niederösterreich und Wien AG (banca de dezvoltare a Landului Niederoesterreich din Austria, una dintre cele mai importante bănci austriece). 

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, l-a prezentat pe noul city-manager luni, 1 februarie, în cadrul unei conferințe de presă. 

L-am ales pe Matei Creiveanu din 307 persoane care au aplicat, iar procesul a fost unul foarte exigent. Toți ceilalți 306 candidați sunt foarte buni profesioniști și mă bucur că acest concurs public a demonstrat că există în România oameni etici și competenți care vor să se alăture administrației publice și să reformeze statul. Sunt oameni realizați profesional și chiar material, așa cum sunt și consilierii mei personali, și simt că a venit momentul să dea ceva înapoi societății și să se implice. Din această categorie face parte și Matei Creiveanu. 

L-am ales pe Matei pentru că are o dublă experiență: a lucrat timp de 18 ani în privat, în bănci,  dar are o solidă experiență de colaborare cu administrația publică din Europa Central Răsăriteană, inclusiv din România. A inițiat și structurat finanțări municipale de peste 200 milioane de euro pentru municipii din România precum Oradea, Brașov, Iași, Craiova și a asistat municipalități în utilizarea finanțărilor nerambursabile din partea UE, împreună cu instrumente de datorie publică, pentru finanțarea unor investiții locale de anvergură, precum Parcul Industrial Oradea”, a explicat Dominic Fritz.

Matei Creiveanu a implementat finanțări municipale de peste 300 milioane de euro pentru mari orașe din regiunea CEE, precum Ostrava (CZ), Varna (BG), Belgrad (SRB), și finanțări pe bază de proiect ale autorităților publice: Arena Ruse (BG) –10 milioane euro, Sava River Bridge Belgrade (SRB) –10 milioane euro, Cyprus Sports Organisation (CY). 

De asemenea, a structurat, finanțat și restructurat, proiecte în domeniul energiilor regenerabile.

Am început să atragem în Primăria Timișoara cei mai buni oameni din România. Timișoara merită să aibă profesioniști de top în administrație care să vadă potențialul orașului, să-i rezolve probleme structurale și să ducă orașul în direcția modernizării. Și voi continua acest proces, a mai spus edilul Timișoarei.  

Anunțul lui Dominic a făcut vâlvă în mediul profesioniștilor care lucrează în sectorul public. A fost primul concurs transparent care părea că urmărește ceea ce spune. Inițial mi-a stârnit interesul de a afla ce este cu această administrație care recrutează profesioniști, în acest fel.

Am văzut că există o voință autentică de reformă care pune în centru calitatea vieții cetățeanului și accesul la servicii publice. Primăria trebuie să se întoarcă la misiunea ei de bază: fără proiecte scumpe și inutile, dar cu servicii de calitate. De la un punct încolo nu mai poți să schimbi calitatea din exterior, cu bani, cu consultanță, pentru că ceea ce face ca un proiect să se năruie sau să aibă succes este administrația. Peste tot în centrul și sud-estul Europei, diferența dintre bunăstare și subdezvoltare, dintre povești de succes și eșecuri răsunătoare nu constă în bani. De la Praga la Sofia, municipalitățile au acces la finanțări rambursabile și nerambursabile aproape nelimitate. Diferența o face, de fiecare dată, calitatea oamenilor care lucrează în administrația publică și, mai ales, calitatea liderilor din sectorul public, a afirmat Matei Creiveanu.

Noul city-manager a subliniat importanța calității muncii depuse în reușita proiectelor publice: Nu am întâlnit niciodată un proiect public de investiții meritoriu care să eșueze din lipsă de bani. Am întâlnit însă suficiente investiții, uneori finanțate chiar din fonduri europene, care s-au transformat în veritabili <<elefanți albi>>, zeci de milioane de euro cheltuite fără a obține vreun efect palpabil în calitatea vieții cetățenilor. Acolo unde orașe bogate eșuau din motive de incompetență și corupție, orașe mici sau periferice reușeau datorită câtorva specialiști bine pregătiți și etici.

 

Ioana NICOLESCU