Potrivit unui comunicat de presă, Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a decis reducerea numărului de elevi din clasele de început de ciclu în învățământul liceal cu frecvență - zi.
Astfel, numărul elevilor se va reduce de la 28 la 24 de elevi în clasă pentru filiera tehnologică și învățământul profesional, inclusiv dual, precum și pentru filiera vocațională - profil sportiv, teologic, pedagigic și învățământul liceal de artă. Pentru filiera teoretică, numărul elevilor se va reduce de la 28 la 26 de elevi în clasă.
Ordinul de Ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022, a fost trimis pentru aprobare la Monitorul Oficial, joi, 21 ianuarie.
Inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației, până la data de 1 februarie, proiectele planurilor de organizare revizuite conform noilor reglementări, în vederea fundamentării cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.
Conform sursei citate, această măsură se constituie într-un pas concret în direcție României Educate. (C.B.)

