Anul acesta se împlinesc 31 de ani de la evenimentele din ‘89, care au dus la eliberarea țării de sub regimul comunist. Pentru a marca importanța acestor momente istorice și în amintirea eroilor Timișoarei, în luna decembrie, Asociația „Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara” organizează o serie de activități comemorative.
În data de 11 decembrie, de la ora 12, la sediul Asociației Memorialul Revoluției va avea loc lansarea ultimelor patru cărți apărute la editura Memorialul Revoluției: Gino Rado coord., După 30 de ani, Moștenirea otrăvită a comunismului, nr. 25 și 26 din revista Memorial 1989, precum și nr. 2 din buletinul științific și de informare, o culegere de texte traduse în limba germană.
În 16 decembrie, între orele 8-18, la Memorialul Revoluției va avea loc Ziua Porților deschise. Cu acest prilej se primesc oaspeţi, revoluţionari, lideri politici și personalităţi de prim rang în vizită.
În 18 decembrie se organizează un pelerinaj la monumentele dedicate eroilor timișoreni. Pelerinajul va începe la ora 10 la Memorialul Revoluției, cu o slujbă de pomenire ținută în Capela Eroilor Revoluției, apoi între orele 10.30 - 13 se vor depune coroane de flori la monumente.
La ora 15 va avea loc prezentarea expoziției Noi nu uităm, Remind Mapping 89, curator
Alina Szatmari. Evenimentul se va desfășura la Galeria 89, din incinta Memorialului Revoluției
În perioada 19 -21 decembrie urmaşii şi membrii familiilor îndoliate vor face un pelerinaj la Bucureşti - „Pe urmele martirilor şi a Cenuşii Eroilor timişoreni” dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989.
Ioana NICOLESCU
Foto: Constantin Duma

