Asociaţia „Academia Mămicilor din Timișoara” (AMT) continuă proiectul „Implică-te şi schimbă destine - donează sânge”. Împreună cu reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, organizatorii transmit un apel către timișoreni în vederea donării de sânge pentru copiii internaţi la Secţia de Hemato-Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Campania este programată în perioada 16-17 decembrie, între orele 8.30 – 13.

Pentru a nu se aștepta mult, a cunoaşte ce condiții trebuie să îndeplinească donatorii şi care sunt criteriile de excludere, persoanele care doresc să se implice sunt rugate să completeze formularul de înscriere din aplicația DONORIUM.

Odată ajunși la sediul Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Timișoara, donatorii sunt rugați să urmărească roll-up-ul cu sigla Academiei Mămicilor din Timişoara (AMT). În zona respectivă vor fi așteptați de voluntarii AMT cu zâmbete şi multe mulţumiri.

 

Ioana N.