Marți, 1 decembrie, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș (CJT) a avut loc semnarea unui parteneriat de colaborare între județele Timiș și Caraș-Severin și municipiile Reșița și Timișoara. La eveniment au participat președinții celor două consilii județene și primarii celor două municipii.

Prin acordul de parteneriat se urmărește colaborarea în vederea realizării de proiecte comune de transport și mobilitate în cele două județe, precum și pentru asigurarea cadrului necesar accesării de finanțări, implementării și monitorizării acestor proiecte.

Am ales acest moment intenționat de Ziua Națională a României, ca simbol al unirii dintre cele două județe în ceea ce înseamnă proiectele comune pe care dorim cu toții să le finanțăm în noul exercițiu bugetar european 2021 - 2027. Este vorba de o legătură pe care dorim să o creăm între județul Caraș-Severin, județul Timiș, municipiul Timișoara și municipiul Reșița, pentru proiecte de anvergură, cu impact major în dezvoltarea întregii zone. Fie că vorbim de calea ferată, care va lega Timișoara de Reșița, sau de lărgirea la patru benzi a drumului județean care leagă Timișoara de Buziaș, sau de legătura dintre Reșița și autostrada A1, prin Buziaș și Topolovăț, de fiecare dată discutăm despre proiecte care vor avea un impact major și care vor lega cele două județe pe o infrastructură rutieră și feroviară modernă, a spus Alin Nica, președintele CJT. 

Este cunoscut că Banatul de munte reprezintă o parte deosebit de importantă de frumusețe, de biodiversitate și culoare, iar pentru a-l transforma în destinația turistică a cetățenilor din județele învecinate, într-o zonă recreativă, de concedii, avem nevoie de infrastructură. Deja există un proiect foarte important de reabilitare a căii ferate, pentru a putea realiza un transport de mare viteză între Arad, Timișoara, Caransebeș, Severin, până la București. Accesul înspre zona turistică a județului Caraș va fi astfel facilitat. Evident că va fi un drum lung, e nevoie de proiecte și investiții serioase. Din fericire, conjunctura actuală e favorabilă, din 2021 până în 2027 avem la dispoziție foarte mulți bani europeni, rămâne doar puterea noastră de a reuși să accesăm acești bani. Acesta este și motivul pentru care am gândit un proiect comun, care să cuprindă aceste intenții de dezvoltare, a punctat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. 

 

Dominic Fritz: „Trebuie să trecem dincolo de lupte politice și de orgolii instituționale”

Primarul Timișoarei a subliniat importanța depășirii barierelor de ordin politic și a orgoliilor în vederea dezvoltării Banatului. 

Viitorul Timișoarei este strâns legat de viitorul întregului Banat. E incredibil de important să lucrăm împreună pentru o viziune comună a Banatului, ca o regiune importantă în Europa. Nu vorbim doar de turism, ci și de economie, de resurse umane și pentru asta avem nevoie de conectivitate. Planul nostru pentru Timișoara este să conectăm municipiul Timișoara cu întreaga zonă metropolitană și mă bucur foarte mult că nu ne oprim aici, ci avem o viziune chiar dincolo de județul Timiș. Vreau să subliniez că acest acord pe care îl vom semna astăzi este și un exemplu pentru o colaborare între mai multe instituții, între mai multe niveluri de guvernare, dincolo de limite politice imaginare. Dacă vrem să dezvoltăm Banatul și România, trebuie să trecem dincolo de lupte politice și de orgolii instituționale, care doar ne limitează. Împreună putem crea proiecte mari pentru viitorul acestei regiuni, a adăugat Dominic Fritz, primarul Timișoarei. 

 

Printre proiecte - tren cu hidrogen între cele două județe

Unul dintre proiectele comune presupune conectarea celor două județe prin intermediul unui tren cu hidrogen.

După 30 de ani de la Revoluție, în care în majoritatea perioadei au existat poziții antagoniste și la nivel de județ și între cele două județe, pentru prima dată Banatul de munte se unește cu Banatul de șes, în realizarea unor proiecte palpabile de infrastructură. 

Vorbim de proiecte foarte mari, iar ministrul Fondurilor Europene, împreună cu Ministerul Dezvoltării au creat această posibilitate. Nivelul de decizie a fost coborât la nivel de regiune, ceea ce ne permite ca pe proiectele mari de infrastructură, POIM, să putem porni lucrul, să putem lucra împreună. Matematic, Ministerul Transporturilor este în incapacitate de a implementa toate aceste proiecte, pe căi ferate secundare, centuri de orașe, conexiuni între o autostradă și alte localități. Noi, Reșița, ne-am propus să fim <<locomotiva>> și vom lucra foarte mult, în colaborare cu Timișoara, pe partea de tren, lăsând partea rutieră celor două administrații județene. 

Intenționăm să punem în aplicare un proiect pe hidrogen. Asta presupune renunțarea la electrificarea liniilor, care e un cost destul de mare. E o tehnică ce este deja pusă în funcțiune în Germania, sunt locomotive care au o autonomie de 600 de km, timp de încărcare de 15 minute, este unul dintre cele mai ecologice mijloace de transport la această oră, a precizat Ioan Popa, primarul municipiului Reșița. 

 

Ioana NICOLESCU