Începând cu data de 13 noiembrie, la Aeroportul Internațional Timișoara a fost pus în funcțiune un sistem performant de balizaj. 

Omologat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, acesta asigură operarea aeronavelor în condiții de vizibilitate foarte redusă, de categorie III A (CAT III A).

„Prin punerea în funcțiune a acestui sistem de balizaj, se reduce riscul ca, din cauza unor condiții meteorologice nefavorabile, unele zboruri să fie deviate spre alte aeroporturi, crescând în același timp siguranța operării pe Aeroportul Internațional Timișoara", transmit reprezentanții aeroportului. (I.N.)