Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a avut joi, 12 noiembrie, o primă întâlnire cu câțiva dintre reprezentanții societății civile. Scopul întâlnirii a fost identificarea unor măsuri clare și imediate pentru proiectul OXIGEN pentru Timișoara, parte a strategiei anti COVID-19 „Parteneriatul pentru Timișoara”.

Doresc să mulțumesc pentru această primă întâlnire reprezentanților societății civile, care au răspuns cu rapiditate nevoilor comunității acestui oraș. Am avut o întâlnire constructivă, în care au fost clarificate modalitățile de lucru și s-au identificat nevoile, atât la nivel instituțional, din punctul de vedere al municipalității și al instituțiilor medicale, cât și la nivel individual, din punctul de vedere al pacienților. Împreună cu ONG-urile, care sub nicio formă nu înlocuiesc instituțiile statului, vom prezenta o viziune comună și mecanismele de colaborare prin care putem să realizăm proiectul atât de necesar semenilor noștri, OXIGEN pentru TIMISOARA și prin care să poată fi coroborate ofertele de ajutor și nevoile timișorenilor, a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Întâlnirea a fost organizată online și au participat 12 asociații și organizații: Civic TM, Fundația Comunitară, VentilaTM, Alergotura, Centrul Cultural Plai, AnticovidTM, Banat IT, Civicultura, RescueTM, Scoala mamei Junior, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Covid19.primariatm.ro. 

Pe viitor sunt așteptați să se alăture acestei inițiative cât mai mulți reprezentanți ai societății civile. (C.B.)