Concursul de fotografie și desen, „Politehnica prin ochii mei”, a fost lansat la 1 septembrie 2020 și a făcut parte din manifestările dedicate împlinirii a 100 ani de la înființarea Școlii Politehnice din Timișoara.
Universitatea Politehnica Timișoara a fost înființată în 15 noiembrie 1920, prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I „Întregitorul”, la Sinaia, în data de 11 noiembrie 1920, Decret semnat și de Ministrul Lucrărilor Publice, Dumitru A. Grecianu și Ministrul de Finanțe, ad-interim, Constantin Argetoianu.
Cu ocazia unui secol de la înființarea Școlii Politehnice din Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara a lansat o provocare elevilor (potențiali viitori studenți), studenților, cadrelor didactice și absolvenților U.P.T.: să-și exprime propria viziune asupra Politehnicii, astfel fiind deschisă competiția de fotografie și desen „Politehnica prin ochii mei”.


„Competiția, desfășurată pe două secțiuni - desen/schițe și fotografie - a încurajat exprimarea prin schițe, desene sau fotografie a propriei viziuni asupra Universității Politehnica Timișoara în an aniversar, organizatorii dorindu-și o interpretare cât mai creativă, diversă și liberă a acestei tematici”, se arată într-un comunicat remis mass-media de către Departamentul de Comunicare și Imagine al prestigioasei instituții bănățene.


În competiție s-au înscris, trimițând lucrări valoroase pentru toate secțiunile, un număr mare de elevi, studenți, cadre didactice și absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara. Lucrările expediate au fost evaluate de câte un juriu de specialitate pentru fiecare secțiune, după cum urmează:
Secțiunea desen/schițe - Grigore Arbore Popescu (director Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică - Veneţia), conf. dr. George Păunescu (artist plastic - Universitatea București), as. dr. arh. Drăgan Dragomir (Președinte O.A.R. filiala Timiș), lect. dr. art. pl. Vlad Ardeleanu (Facultatea de Arhitectură și Urbanism), lect. dr. arh. Cristina Maria Povian (Facultatea de Arhitectură și Urbanism);
Secțiunea fotografie - conf. dr. arh. Cătălina Bocan (Facultatea de Arhitectură și Urbanism a U.P.T.), lect. dr. ing. Ciprian Dughir (Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale), Constantin Duma (fotograf, Agerpress), as. dr. arh. Ovidiu Micșa (Facultatea de Arhitectură și Urbanism), Lucian Ronkov (jurnalist, Biroul Imagine U.P.T.).


În concursul de desen, secțiunea elevi, premiații au fost:
- locul 1: Casiana-Timeea Savin (Colegiul Național „C.D. Loga” Timișoara);
- locul 2: Diana Alexandra Burcea (Liceul de Arte Plastice Timișoara);
- locul 3: Filip Dacian Iova (Liceul de Arte Oradea);
- mențiune 1: Ștefania Biriș (Colegiul Național Bănățean);
- mențiune 2: David Mihaly (Liceul de Arte, Oradea);
- mențiune 3: Paul Andrei Ștefan (Liceul de Arte Oradea);
- premiul special: Miruna Marcovici (Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara).

În concursul de desen, secțiunea studenți, premiații au fost:
- locul 1: Bettina-Evelin Varga (Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia);
- locul 2: Maria-Ștefania Bărbulescu (Universitatea Politehnica Timișoara);
- locul 3: Raluca Duică (Universitatea Politehnica Timișoara);
- mențiune 1: Alexandru Barbu (Universitatea Politehnica Timișoara);
- mențiune 2: Drăgan - George Basarabă (Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia);
- mențiune 3: Vanessa-Daiana Buiciuc (Universitatea Politehnica Timișoara).

În concursul de fotografie, categoria elevi, premiații au fost:
- premiul 1: Ioana-Petra Dorneanu (Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara);
- premiul 2: Emilia-Daria Sandu ( Colegiul Național Bănățean);
- premiul 3. Teodor Maxim ( Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara);
- premiul de popularitate - Emilia Daria Sandu (Colegiul Național Bănățean).

Concursul de fotografie, categoria studenți, premiații au fost:
- premiul 1: Denis Mic (Facultatea de Construcții);
- premiul 2: Alexandra-Gabriela Cancel (F.S.C.);
- premiul 3: Andrei-Dănuț Vaida (F.A.U.T.);
- premiul de popularitate - Naomi Clipei (F.A.U.T.).

Concurs de fotografie, categoria cadre didactice:
- premiul juriului: Vasile Gherheș (F.S.C.);
- premiul de popularitate - Vasile Gherheș (F.S.C.).

Concurs de fotografie, categoria absolvenți:
- premiul juriului: Denisa-Gabriela Ilisie ( absolventă A.C. - I.S., promoția 2020);
- premiul de popularitate - Denisa-Gabriela Ilisie ( absolventă A.C. - I.S., promoția 2020).

Valoarea totală a premiilor pentru acest concurs a fost, 10.000 lei.

Cornel Seracin