Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile în care funcționează Colegiul Național Bănăţean şi Liceul Teoretic „Dositei Obradovici”. Ca să scape de costul destul de mare al chiriei pe care municipalitatea o plătește în fiecare lună, 21.250 de euro, reprezentanții primăriei au hotărât să achiziționeze aceste clădiri. Consiliul Local Timişoara a luat hotărârea să se înceapă negocierile cu proprietarul imobilelor, Ordinul Calugărițelor de Notre-Dame, care a intrat în posesia acestora în urma unei retrocedări.
„Contractul de închiriere a fost negociat de Comisia de negociere cu terţii a consiliului local împreună cu Episcopia Romano-Catolică de Timişoara în calitate de împuternicită a Ordinul Călugăriţelor de la Notre-Dame şi a fost încheiat pe o perioadă de 2 ani, începând cu data de 01.11.2012 până la data de 31.10.2014, putându-se prelungi. S-a discutat dacă proprietarul imobilului este dispus să vândă imobilele, lucru care a fost acceptat de reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, cu condiţia păstrări unui scop educaţional, lucru stipulat şi în contractul de închiriere”, spun reprezentanţii primăriei.
Momentan, trebuie să efectueze o expertiză tehnică de specialitate, generală, a imobilelor, care să evidenţieze în ce stare se află, precum şi o evaluare imobiliară privind valoarea de piaţă a clădirilor, care vor sta la baza unei eventuale cumpărări. Această expertiză a fost deja făcută de proprietari, iar valoarea clădirilor a fost estimată la circa 6,5 milioane de euro. Și Primăria a comandat un raport de evaluare a celor două clădiri.
Totuși, până se vor finaliza negocierile şi se va ajunge la cumpărarea clădirilor respective, dacă se va ajunge la un acord comun, aleşii au aprobat prelungirea contractului de închiriere pe o perioadă de încă un an, adică până la sfârșitul lunii octombrie, anul viitor.
Alexandra Dorina BUȘTEAN