Cel mai mare eveniment caritabil de salvare a satului bănățean a adunat laolaltă, la finalul săptămânii trecute, sute de voluntari din toate colțurile țării. Dornici să ofere o nouă șansă arhitecturii bănățene, le-au dat o mână de ajutor proprietarilor care nu mai au posibilitatea de a conserva aceste bijuterii.

30 de fațade, 320 de voluntari, aproximativ 6.000 de ore de muncă și peste 3.000 mp de fațade zugrăvite în numai trei zile - este bilanțul evenimentului Color the Village/Colorează Satul, organizat de Asociația Acasă în Banat la Racovița, județul Timiș.

Aceste clădiri merită conservate și puse în valoare, iar prin acțiunea noastră ne dorim să dăm un exemplu pozitiv, ca proprietarii de case vechi din tot Banatul să își păstreze aceste fațade frumos decorate. A fost o bucurie să îi vedem pe voluntari cum se implică, cum prind drag de aceste case, de familii, cum se bucură de rezultatul final. Toate astea ne dau puterea să continuăm și să ne gândim deja la ediția de anul viitor, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

În plus, în centrul satului a fost realizată o pictură murală care preia elemente din arhitectura tradițională a satului.

Cea mai mare provocare a fost faptul că la Racovița majoritatea caselor sunt de mari dimensiuni, cu două fațade la stradă, bogat decorate cu motive florale. Ultima casă inclusă în program a fost începută sâmbătă după-amiaza și terminată târziu seara, la lumina farurilor.

Color the Village/Colorează Satul este proiectul ambițios al Asociației Acasă în Banat, aflat acum la cea de-a doua ediție. Anul trecut au fost renovate 30 de case din localitatea Eftimie Murgu, județul Caraș Severin.

Dacă în 2019 a fost ales un sat cu potențial turistic, în acest an localitatea Racovița a fost aleasă deoarece aici se mai păstrează o arhitectură specifică Banatului, baroc rural, cu decoruri bogate și atent pictate. (I.N.)