Reprezentanții Masei Critice din Timișoara au trimis o scrisoare deschisă șefului Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, comisarul Șef Stoicănescu Dan Constantin și primarul orașului Timișoara, Nicolae Robu.
După ultimele două intervenții ale organelor de ordine publică pentru împiedicarea bunei desfășurări a pedalării Masa Critică, reprezentanții organizației precizează:
„Vineri, 28 august 2020, a avut loc în Timișoara, ca în fiecare ultima vineri a lunii, pedalarea Masa Critică, ca parte a evenimentului desfășurat pe plan GLOBAL. Participanții Masei Critice au fost ieri împiedicați de către forțele de ordine publică să pedaleze ca de obicei.
Organe ale Jandarmeriei au îngrădit dreptul acestora de a se organiza liber, de a stabili împreună traseul și de a pedala pașnic traseul stabilit de comun acord, așa cum o fac de fiecare dată. Jandarmii și-au exercitat în mod abuziv dreptul de a interoga participanții folosindu-se de practici de intimidare fără să fie în cunoștință de cauză în legătură cu specificul evenimentului în cauză. Dorim să amintim faptul că, fiind un eveniment global, ORGANIZATORI sunt TOȚI participanții care se alătură spontan acțiunii!”.
Bicicliștii mai spun că acesta este deja al doilea episod din seria de abuzuri recente din partea organelor de ordine publică din Timișoara, care încearcă să perturbe buna desfășurare a acestui eveniment.
„Episodul unu a debutat cu interogarea și legitimarea tuturor participanților la acțiunea de comemorare a tânărului Cătălin, răpus pe șoselele traficului din Timișoara. Motivul avertizării de către organe a participanților a fost depășirea numărului de zece participanți în condițiile de stare de alertă, deși distanța dintre grupurile de câte șase participanți în aer liber a fost respectată.
Organele de ordine publică au perturbat ieri buna desfășurare a evenimentului prin obligarea participanților de a pedala exclusiv pe pistele pentru biciclete omologate. Iar după cum se știe conform Codului Rutier: Art. 6
- pista pentru biciclete – subdiviziunea părții carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pista separata de drum, special amenajata, semnalizata si marcata corespunzator, destinata numai circulatiei bicicletelor si mopedelor.
În Timișoara nu se cunoaște până în ziua de astăzi situația pistelor de biciclete omologate de către Poliția Rutieră (excluse sunt benzile vopsite, liniile vopsite, trotuarele șotron sau alte improvizații ILEGALE și NEOMOLOGATE)”, conchid reprezentanții Masei Critice.
Ioana NICOLESCU

