Reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Timișoara au transmis hotărârea luată în cadrul ședinței desfășurate în data de 18 august, cu privire la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise.
Autoritățile locale au delimitat zonele de promenadă și au decis că măștile nu vor fi obligatorii în centrul istoric al orașului, cu toate că străzile menționate sunt printre cele mai aglomerate din Timișoara.
Purtarea măștii este însă obligatorie pe Malul Begăi, de la Uzina de Apă la Podul Modog, pe ambele laturi ale cursului, în intervalul orar 17 - 21 în zilele lucrătoare și 9 -21 în zilele nelucrătoare.
Conform documentului, zonele de promenadă ale municipiului Timișoara unde nu este obligatorie purtarea măștii sunt:
Zona pietonală centrală formată din:
Piața Victoriei și străzile pietonale conexe:
- Str. Mărășești
- Str. Alba Iulia
- Piațeta Regele Ferdinand (Str. Johann Wolfgang von Goethe)
- Piațeta Regina Maria (Str. Mihai Eminescu - porțiunea dintre Piața Victoriei și granița dintre Primărie și Bancpost)
- Piațeta Nicolaus Lenau
- Str. Nicolae Paulescu
Piața Libertății și străzile pietonale conexe:
- Str. Lucian Blaga
- Str. Janos Bolyai
- Str. Dimitrie Cantemir
- Str. 9 Mai
- Str. Vasile Alecsandri
- Str. Emanuil Ungureanu
- Str. Coriolan Brediceanu -tronsonul dintre Str. Regele Mihai și Str. Emanuil Ungureanu
- Str. Victor Vlad Delamarina
Piața Unirii și străzile pietonale conexe:
- Str. Gheorghe Lazăr - tronsonul dintre Str. Vasile Alecsandri gi Str. Gheorghe Dima
- Str. General Eremia Grigorescu
- Str. Sergent Constantin Mușat
- Str. Regimentul 5 Vânători
- Str. Paul Chinezu
- Str. George Coșbuc
- Str. Matei Corvin
- Str. Radu Negru
- Str. Palanca
- Str. Episcop Augustin Pacha
- Str. Florimund Mercy
- Str. Carol Robert de Anjou
- Str. Eugeniu de Savoya
Piața Sfântul Gheorghe și străzile pietonale conexe:
- Str. Enrico Carusso
- Str. General Praporgescu
- Str. Fard Nume
Piața Țarcului
- Str. Petre Țuțea
- Str. General Traian Doda
- Str. Francesco Griselini
- Str. Carol Robert de Anjou
Piața Huniade
- Intrarea Ormos Zsigmond
În schimb, autoritățile au instituit interdicție pentru cântăreții stradali de a presta pe strada Alba-Iulia, precum și interdicție de organizare de orice evenimente pe această stradă.
Totodată, cetățenilor li se recomandă ca atunci când constată, în jurul lor, în aer liber, aglomerații conjuncturale, indiferent unde s-ar întâmpla acest lucru, să folosească masca pentru a se proteja.
Ioana NICOLESCU

