Politica este, în România, cu siguranță, calea cea mai ușoară spre parvenire. Astfel se poate explica de ce în rândul clasei politice (poate impropriu spus „clasă”, din moment ce nivelul e de „genunchiul broaștei”) își găsesc locul tot felul de incompetenți, analfabeți (chiar și la propriu), inși dubioși și așa mai departe.
Cu toate acestea, în loc să fie lăsați să se zbată în ungherele cele mai negre, ei ies la lumină, ca untdelemnul la suprafața apei.
Un termen des folosit în politica românescă e „meritocrația”. Adică, să fie promovați oamenii pe baza meritelor lor. Iată, mai jos, două exemple de astfel de „meritocrați”.
Deputatul PSD Mitică Marius Mărgărit, despre care presa a relatat anul trecut că a scris în declarația de avere că are „ciasuri de mână” de 12.000 euro, a fost numit membru în Comisia de control a SRI. Așadar, un ins care știe efectiv să scrie, a ajuns deputat. În plus, din CV-ul lui, reiese că are și o grămadă de diplome obținute de la diverse instituții de învățământ. Cum le-o fi obținut e lesne de ghicit.
Al doilea: primvicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, a suținut, la 42 de ani, Bacalaureatul. După ce a luat nota 3,60 (!?) la limba română, a contestat decizia și a mai primit 15 sutimi în plus.
De plâns, de-a dreptul, dacă astfel de oameni ajung să decidă pentru noi.
Iată, așadar, pe ce criterii se promovează în politica românească. Exemplele ar putea continua, le cunoaștem cu toții.
Ce e de făcut, în condițiile date? Să ne gândim de două ori înainte de a pune ștampila pe astfel de specimente.
Dar cum fiecare partid are „meritocrații” lui, e cam greu să separăm neghina și cădem, de fiecare dată, în plasa parșivă a politicii românești...
Anton BORBELY
