Având în vedere instituirea stării de alertă și pentru a asigura respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu virusul Covid-19, autoritățile locale anunță că programul de lucru cu publicul la Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara se va desfășura după cum urmează:
- preluarea documentelor pentru înregistrarea nou-născuților, emise de maternitățile de pe raza municipiului Timișoara se va face numai pe bază de programare online;
- preluarea declarațiilor de căsătorie se va face numai pe bază de programare online;
- preluarea documentelor pentru înregistrarea deceselor se va face numai pe bază de programare la numărul de telefon 0757079410;
- preluarea cererilor de divorț pe cale administrativă se va face numai pe bază de programare online;
- cererile pentru obținerea certificatelor de stare civilă - duplicate, extraselor multilingve de stare civilă, a adeverințelor de celibat se vor depune numai pe bază de programare online;
- cererile pentru transcrierea certificatelor de stare civilă emise de autoritățile străine, înscrierea mențiunilor din străinătate (divorț, schimbare nume, încetarea căsătoriei etc. – evenimente care au avut loc în străinătate), schimbarea numelui pe cale administrativă, înregistrarea tardivă a nașterii, se pot depune numai pe bază de programare la numărul de telefon 0747777666;
- cererile pentru rectificarea actelor de stare civilă, modificarea Codului Numeric Personal înscris eronat în actele de stare civilă însoțite de actele doveditoare, în copie, pot fi depuse numai online pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
- cererile pentru completarea formularului E401, atestarea domiciliului din RNEP necesar la autoritățile din străinătate, furnizarea din RNEP a datelor cu caracter personal, respectiv pentru eliberarea adeverințelor privind istoricul de domicilii se pot depune numai pe bază de programare la numărul de telefon 0751999888;
- preluarea cererilor pentru eliberarea actelor de identitate/stabilirea reședinței se va face numai pe bază de programare online, cu excepția cererilor privind: eliberarea actelor de identitate/stabilirea reședinței pentru persoanele netransportabile aflate în unități sanitare sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituții de ocrotire/centre de servicii sociale sau în centre educative; eliberarea actelor de identitate pentru persoanele care se încadreazã în categoria cazurilor sociale (lipsă locuință, lipsă dovada adresei de domiciliu), situații pentru care se va face programare la numărul de telefon 0743065244
Pentru siguranța cetățenilor, accesul în ghișee va fi limitat strict la numărul persoanelor necesare pentru depunerea cererii de eliberare a actelor de identitate, respectiv titularul actului de identitate și găzduitorul, iar în cazul în care titularul actului de identitate este minor acesta va fi însoțit de un reprezentant legal și, după caz, de către găzduitor. De asemenea, cetățenii sunt rugați să achite taxele aferente online (cu card bancar) pe site-ul Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara, la adresa https://plata.dfmt.ro/plata/aspx/formular.aspx - nefiind necesar să se autentifice în sistem. Pentru plățile efectuate în ziua precedentă depunerii cererii, nu este necesar să se prezinte dovada achitării taxei cu extras de cont. (I.N.)

