Universitățile, școlile și grădinițele nu se vor redeschide în acest an școlar, a anunțat președintele Klaus Iohannis. Decizia este rezultatul unei serii de consultări și observații asupra situației din alte țări.
„Tocmai am finalizat o întâlnire cu Premierul Orban și mai mulți miniștri, o discuție în care am evaluat câteva teme foarte importante, și doresc să prezint concluziile și deciziile la care am ajuns împreună, fiindcă sunt teme care privesc pe foarte mulți români.
Prima temă – școlile. Aici o mică introducere în temă. În momentul de față, activitatea fizică la școli, la universități, la grădinițe este suspendată pe durata stării de urgență. Și am evaluat cum putem continua, având în vedere că pe 12 iunie anul școlar, în mod normal, se termină. Trebuie să fim foarte conștienți de faptul că epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că este cazul să ne relaxăm, că vremea este frumoasă și că epidemia oricum va dispărea. Dragii mei, din păcate, nu este așa!
Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica, din punctul nostru de vedere, și toți care am fost la discuție au fost de acord, două riscuri mari. Există riscul major ca elevii să ducă boala la școală și există un risc semnificativ să ducă boala de la școală acasă.
Am dorit să știm și ce fac alte țări. Am constatat că deja sunt o serie de țări din Uniunea Europeană care nu mai doresc să redeschidă școlile. Sunt câteva țări unde încă situația este în evaluare. Am dorit și să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis școlile. Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă. Deci, lucrurile nu sunt absolut deloc simple. În concluzie, s-a decis astăzi că pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri”, a precizat Klaus Iohannis luni, 27 aprilie.
Astfel, anul școlar se va termina pe 12 iunie, iar până atunci vor continua formele de învățământ la distanță. Până la această dată elevii vor avea mediile încheiate.
Desfășurarea examenelor naționale
Chiar dacă majoritatea elevilor nu se vor întoarce la școală în cursul acestui an școlar, există câteva excepții. Este vorba de elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, unde este cazul, care vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Normele de distanțare vor putea fi respectate, într-o sală de clasă urmând să fie așezați maximum zece elevi, care vor sta maximum două, trei ore.
Examenele naționale se vor desfășura cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare.
„Examenele naționale - Evaluarea Națională și Bacalaureatul - se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare. Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației”, a mai precizat președintele României.
Școlile se vor redeschide în septembrie, odată cu începerea noului an școlar.
Ioana NICOLESCU

