După ce președintele Klaus Iohannis a prezentat, marți, 14 aprilie 2020, decretul prin care a prelungit până pe 14 mai starea de urgență cauzată de pandemia de coronavirus, joi, 16 aprilie 2020, plenul reunit al parlamentului a încuviințat prin vot decretul de prelungire a stării de urgență pe teritoriul României cu încă 30 de zile.
În plenul legislativului au fost prezenți, în total, 465 deputați și senatori. La finalul sesiunii de vot, au fost consemnați 439 parlamentari care au votat, 404, pentru prelungirea stării de urgență, 29, împotriva prelungirii, 5 parlamentari s-au abținut de la vot, iar un parlamentar, „nu votez”.
Referindu-se la prelungirea stării de urgență, ministrul Afacerilor Interne din România, domnul Marcel Vela, într-o declarație publică susținută joi, 16 aprilie, la sediul instituției, a declarat: „Așa cum știți, starea de urgență a fost prelungită. Acest lucru era imperios necesar și, cred că toți înțelegem acest lucru. Avem, indiferent de religia noastră, de orientarea politică sau de statutul social pe care-l avem fiecare, un dușman comun: noul tip de coronavirus”. În intervenția publică, ministrul Vela a vorbit despre faptul că, în această perioadă a Sărbătorilor Pascale, Ministerul pe care-l conduce, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale și alte instituții partenere, depun eforturi pentru a feri cetățeanul de pericolele infectării cu noul tip de coronavirus: „Vă asigur că Ministerul Afacerilor Interne și structurile partenere nu se relaxează în această perioadă. Zilnic, în aceste zile de sărbătoare, vor fi la datorie polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri, militari ai Ministerului Apărării Naționale, cu care colaborăm, polițiști locali și toți angajații celorlalte instituții partenere”.

Miercuri, 15 aprilie, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, într-o scurtă intervenție publică de la sediul instituției, a anunțat câteva modificări ale pactului încheiat între Ministerul Afacerilor Interne din România și Biserica Ortodoxă Română, pact încheiat cu ocazia Sărbătorilor Pascale pe rit răsăritean, bizantin și care a generat foarte mult dispreț în mediul online pe parcursul zilei de marți, 14 aprilie, zi în care a fost anunțat public.
Fiind de interes public, redăm, în cele de mai jos, aceste modificări ale pactului încheiat între M.A.I. și B.O.R., potrivit rostirii ministrului Marcel Vela:
1. Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanţarea fizică, fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.
2. Pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paşti (sfinţită joi, 16 aprilie 2020), va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri, 17 aprilie 2020 şi sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08 - 17, şi în prima zi de Paşti, între orele 06 -12, la solicitarea credincioşilor.
3. Sfânta Lumină, sosită de la Ierusalim, va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.
4. Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu data de identificare, ştampilat de parohie.
5. Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuinţelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).
6. În spitalele în care nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.
7. Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală şi cadre ale Ministerului Apărării Naţionale) vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus.

Potrivit unui buletin informativ trimis joi, 16 aprilie, ora 13 de Grupul de Comunicare Strategică, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.707 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID - 19 (coronavirus), dintre care, 1.357 au fost declarate vindecate și externate.
Până joi, 16 aprilie, ora 13, în România, 387 persoane diagnosticate cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.866 persoane, alte 60.697 fiind în izolare la domiciliu unde se află sub monitorizare medicală.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 417 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Potrivit buletinului informativ trimis joi, 16 aprilie, ora 13 de Grupul de Comunicare Strategică, în România, polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.171 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.062.175 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 718 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia,196 în Spania, 25 în Franța,13 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în S.U.A., 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până joi, 16 aprilie, ora 13, 55 cetățeni români aflați în străinătate,13 în Italia,14 în Franța,16 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Revenit la România, joi, 16 aprilie, Ministerul Afacerilor Interne a comunicat, prin intervenția publică a Ministrului Marcel Vela, Ordonanța Militară numărul 9. Noua ordonanță a fost semnată joi, 16 aprilie de Ministrul Afacerilor Interne, domnul Marcel Vela, prezentată spre aprobare și avizare președintelui Cosiliului de Miniștri al României, Ludovic Orban.
Din prevederile acestei ordonanțe extragem câteva prevederi:
1. - a fost prelungită suspendarea zborurilor din și înspre România, cu următoarele state: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Belgia, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franța și Germania. „Aceste zboruri au fost suspendate în ordonanțele anterioare și prin această ordonanță termenul de 14 zile reglementat în prevederile respective, astăzi este prelungit proporțional pentru fiecare țară”, a declarat Ministrul Marcel Vela.
2. - excepția la normele de izolare pentru navigatori. „Dacă aceștia nu prezintă simptome pentru COVID-19, toate echipajele de la bordul navelor fluviale sau maritime îndeplinesc aceleași condiții ca și șoferii de la camioanele de marfă sau de la echipajele de la avioane”, a declara Vela.
3. - prevedere legată de lucrătorii transfrontalieri, care muncesc în zona de frontieră cu Bulgaria, pe o rază de 30 de km de o parte și de alta a graniței. Aceștia sunt exceptați de la izolare dacă nu prezintă simptome ale COVID-19, „la fel cum s-a procedat cu muncitorii transfrontalieri de la frontiera cu Ungaria”.
4. - piețele agroalimentare rămân deschise și în această perioadă „în baza actelor normative incidente, care reglează funcționarea lor, cu condiția respectării tuturor Ordonanțelor Militare cu privire la răspândirea infecțiilor cu noul tip de coronavirus”.
Ministrul Afacerilor Interne, domnul Marcel Vela, a făcut un apel la managerii acestor piețe, „să fie foarte atenți, nu doar la intrarea în piață și să evite aglomerațiile și în interiorul pieței, altfel riscă un lucru normal: închiderea respectivei piețe agroalimentare”.
Prin Ordonanța Militară numărul 9, articolele care au interzis exportul de grâu și altor produse derivate, interzicere care-a fost impusă prin ordonanța militară anterioară, își încetează aplicabilitatea.
Potrivit ministrului Vela, această decizie din Ordonanța Militară numărul 9 a fost luată „pentru că, în urma discuțiilor purtate la nivel guvernamental cu comercianții de produse cerealiere s-a reușit perspectiva și s-a clarificat achiziția necesară pentru completarea rezervei de stat, astfel încât, un subiect important care preocupă Guvernul României, securitatea alimentară, să fie asigurată până la următoarea recoltă”.

Cornel S.