Liga Studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) din Timișoara se află pe lista câștigătorilor concursului de proiecte „Sprijin pentru inițiativele civice ale tinerilor, 2020”, organizat de Institutul Francez din România. În cadrul concursului au fost alese câştigătoare șapte proiecte prezentate de organizaţii de tineri din țară. Implementarea lor va fi susţinută financiar de Institutul Francez şi Ambasada Franţei cu sume de până la 8.000 de euro.

Lista câștigătorilor:

 

  1. Girl Up Romania cu proiectul „Equality through the Teenage Lens”
  2. Apulum Forum cu proiectul „Gen, proiect de atitudine” 
  3. Consiliul Tineretului din România cu proiectul „Școala de Reprezentare a Tinerilor”
  4. Asociația culturală Moldavia cu proiectul „Tinerii și mediul”
  5. Fundația de Sprijin Comunitar cu proiectul „Orizonturi Egale”
  6. Art Fusion pentru proiectul „Teatru pentru diversitate”
  7. Liga Studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) din Timișoara 

Liga AC a fost aleasă în cadrul celei de-a doua părți a concursului, dedicată organizării unui hackathon civic, şi va primi o co-finanțare de până la 8.000 de euro.

Institutul a primit 74 de dosare pentru prima parte a concursului de proiecte, iar la cea de-a doua parte s-au înscris șapte proiecte.

Hackathonul propus de Liga AC, ”UniHack”, (ajuns la cea de-a doua ediție), urmărește participarea a 150 de tineri din România, dar și din alte țări din Europa. În ultimul week-end din septembrie, sub îndrumarea unor mentori, aceștia vor propune soluții informatice pe teme precum protecția mediului, dezvoltarea comunității și activismul civic.

„În contextul actual, mai mult decât oricând, Institutul Francez este alături de asociațiile care dezvoltă proiecte inovatoare în beneficiul tinerilor din România, pentru că suntem convinși de rolul major pe care-l au aceste generații în construirea lumii de mâine”, transmit reprezentanții Institutului Francez. 

Juriul a fost format din trei experți: Elena Calistru, președinta și cofondatoarea Asociației Funky Citizens; Florin Stoican, președintele Asociației KOGAYON și Rareș Voicu, vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor. 

 

Ioana NICOLESCU