- Domnule profesor, iată suntem la cea de-a șasea întâlnire cu cititorii ziarului nostru, prin acest interviu cu totul atipic și doresc să vă întreb de care dintre asistenții dumneavoastră vă mai aduceți aminte?
- Doresc să menționez că în perioada cât am fost șeful clinicii au venit ca asistenți dr. Romulus Timar (în prezent profesor, șeful clinicii și președinte al Societății Naționale de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, până recent decan al Facultății de Medicină generală), dr. Mircea Munteanu și dr. Danila Bălășoiu.
Aș mai aminti, ca un fapt foarte pozitiv, că atât prof. dr. Viorel Șerban, cât și prof. dr. Remus Timar nu numai că au continuat activitatea pe care am desfășurat-o, ci au îmbunătățit întreaga activitate, în prezent cu sarcini suplimentare, inclusiv cu un mare număr de rezidenți.
În plus, doresc să subliniez că atitudinea lor față de mine a fost excepțională, ajutându-mă când am avut nevoie, am avut posibilitatea să vin oricând în clinică, inclusiv în cabinetul medical pe care l-au avut și nu au schimbat cheia de la ușă, așa cum au făcut alții. Pentru ceea ce au făcut îi felicit, și pentru atitudinea față de mine le mulțumesc și le sunt recunoscător.
- Nu am abordat activitatea dumneavoastră științifică...
- Trebuie să vă spun că este în obligația cadrelor didactice să aibă și activitate științifică. Să facă o serie de cercetări ale căror rezultate să îmbunătățească munca practică. Cercetarea științifică te obligă la studii aprofundate ale problemei pe care o cercetezi, ceea ce îți crește nivelul de cunoștințe profesionale, iar în perioada cât am activat nu am auzit că există plagiat.
Cercetarea științifică pe care am desfășurat-o avea aspecte multiple, fie că se referea la observații în legătură cu practica medicală propriu-zisă, fie că erau probleme care aveau în vedere profilaxia și depistarea precoce a unei boli, fie referiri la starea de sănătate a unor colective de salariați. Obligația de a citi foarte mult pentru munca de cercetare duce și la afirmația „cititul din obligație devine o plăcere”. Și citesc și acum cu plăcere, atât literatură medicală, cât și de alte genuri.
- Puteți să-mi vorbiți mai concret despre activitatea științifică?
- Voi menționa că rezultatele cercetării au fost publicate în reviste medicale din țară sau din străinătate (câteva, în cazul meu). Am scris personal cinci cărți, am colaborat cu capitole la tratate publicate la București, Iași și Timișoara. Am publicat singur sau împreună cu colaboratori 365 de articole.
În mod concret, am publicat în țară „Coma diabetică hiperosmolară fără acidocetoză” (publicată în revista „Medicina internă” 1965, 17, 3), „Tumoarea primitivă de pericard cu metastaze multiple” („Medicina internă” 1958, 6, 919-923).
- Despre diabet ați scris?
- Am fost preocupat de depistarea precoce a diabetului zaharat, ceea ce este foarte important. Astfel, împreună cu colaboratorii am efectuat testul de toleranță la glucoză pe cale orală (TTGOL) la 9.921 de persoane considerate sănătoase (4.759 de rude de sânge ale diabeticilor cunoscuți, 4.213 obezi, 955 de femei care au născut copii mai grei de 4.000 de grame. Rezultatele au fost remarcabile, întrucât diabetul zaharat a fost depistat la un număr important dintre aceștia, ceea ce a permis un tratament precoce, cu semnificație deosebită, mai ales prin scăderea complicațiilor, ceea ce ameliorează prognosticul acestor bolnavi. Un număr important dintre cei investigați au prezentat scăderea toleranței la glucoză, ceea ce înseamnă că nu riscă de a face diabet zaharat în anii următori, fapt care poate fi evitat printr-o alimentație corectă din care să se scadă alimentele dulci, obezii să scadă în greutate, activitatea fizică având un rol foarte important.
Rezultatele acestei acțiuni de profilaxie secundară au fost publicate în revista românească „Medicina internă” 1986, 24, 3-10, care apărea în limba engleză cu titlul „Contribution to early diagnosis of diabetes melltins”. O cercetare de asemenea amploare nu știu să mai fi fost făcută în altă parte.
În ceea ce privește cărțile publicate, trei dintre acestea sunt pentru bolnavii cu diabet zaharat, care este necesar să-și cunoască bine boala din toate punctele de vedere. Se spune, pe bună dreptate, că „un diabetic needucat suferă de o boală mai gravă decât boala respectivă”. Aceste cărți am considerat că sunt utile și pentru medicii de familie. Am scris singur „Medicația antidiabetică”, publicată de Centrala Industrială de Medicamente și Coloranți, București, 1972 (187 de pagini cu 3.211 referințe bibliografice).
Împreună cu Lucia Anghelescu și Viorel Șerban a apărut „Medicația metabolică”, în 1978, tipărită de aceeași intreprindere, ca și „Medicația antidiabetică”, 238 de pagini.
Dar cartea mea principală este „Gangrena diabetică”, editată de Editura „Facla” în 1973, 342 de pagini, 561 de referințe bibliografice, cu rezumate largi în franceză și engleză. Academicianul C. Ionescu Târgoviște consideră că asemenea carte cu această problemă a fost prima în Europa. Am scris-o în nouă ani și am folosit datele din teza de doctorat.
Am trimis câte un exemplar la o serie de personalități în problema diabetului zaharat în Europa și SUA. De la fiecare am primit felicitări.
Menționez că în acei ani revista franceză „Le Diabète” era singura revistă din Europa care publica probleme legate de diabetul zaharat. Apariția unui rezumat al unei cărți apărute în România în această revistă era un lucru excepțional. Nu știu dacă au apărut rezumate ale altor cărți. Mărturisesc, cu toată modestia, că acest fapt mi-a produs o mare bucurie.
O altă cercetare o reprezintă contractele încheiate cu Academia de Științe Medicale din România. Acestea sunt:
- Depistarea precoce a diabetului zaharat și dispensarizarea activă a acestora pentru anii 1977, 1978, 1979, 1980, pentru 100.000 de lei anual;
- Studiul stării de sănătate la un lot de 500 de subiecți în scopul păstrării și îmbunătățirii capacității de muncă la Intreprinderea Electrotimiș Timișoara în anii 1985, 1986, 1987, pentru 150.000 de lei anual;
- Studiul stării de sănătate la un lot de 500 de subiecți în scopul păstrării și îmbunătățirii capacității de muncă la Intreprinderea de Aparate Electrice de Măsurat Timișoara, în anul 1985, pentru 150.000 de lei;
- Efectuarea studiului clinic al medicamentului „ACIPIMOX” (Italia) și evaluarea efectului său antilipolitic.
Aceste cercetări au presupus un mare volum de muncă efectuat împreună cu colaboratorii mei, cărora le mulțumesc și pe această cale.
- Ca medic, puteați să vă remarcați și prin inovații?
- Desigur și voi menționa invenția „Microcomprimate pentru identificarea corpilor cetonici în lichidele biologice”. Această invenție a fost făcută împreună cu un farmacist deosebit, Valeriu Popovici. Aceste microcomprimate erau foarte utile diabeticilor. Dacă se punea o picătură de urină pe un comprimat care avea culoare albă, și comprimatul își schimba culoarea spre violet însemna că diabetul s-a agravat, că au crescut corpii cetonici din sânge și era obligatorie prezența imediată la Centrul Antidiabetic pentru a se evita instalarea comei diabetice. Aceste microcomprimate au fost realizate de fabrica de medicamente de la București; într-un flacon erau zece comprimate, la prețul de 5 lei. Se prevedea deci apariția uneia dintre complicațiile severe ale diabetului, respectiv coma diabetică. Bolnavii de diabet zaharat au beneficiat de aceste microcomprimate aproximativ doi ani, iar din păcate colegul șef cu problemele diabetului de la București nu a susținut această problemă, „fără comentarii” și fabrica a încetat producerea microcomprimatelor respective. Mărturisesc că dacă aceste microcomprimate ar fi fost realizate la București, eu și colegii mei am fi susținut această problemă. Nu știu dacă este nimerit să precizez aici afirmația: „Multă lume, puțini oameni”.
- Activitățile științifice și de cercetare au avut urmări?
- Voi menționa că îndeosebi activitatea de cercetare și publicațiile au făcut posibil să fiu numit ca membru al câtorva societăți științifice, cum sunt: Uniunea Societăților de Științe Medicale (USSM) din România, secretar al USSM Filiala Banat între 1962-1966, vicepreședinte al Comitetului de Conducere al secției de Nutriție și Boli Metabolice a USSM din România; membru de onoare în Societatea Română de Angiologie; membru în Comitetul de Direcție al Secției Naționale din România a Uniunii Medicale Balcanice și președinte al Filialei Timișoara din 1987 până în 1994; Asociația Europeană de Diabet; Federația Internațională de Diabet; membru în Consiliul de Conducere al Asociației Dunărene de Diabet (1970-1980); Asociația Americană de Diabet (1971-1980); membru de onoare al Societății de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din România; membru de onoare al Societății Neurodiab din România. Menționez că pentru a fi primit în Asociația Americană de Diabet (ADA) aveai nevoie de două recomandări din partea unor personalități în domeniu. În Statele Unite ale Americii, în 1972, am primit recomandările respective de la Max Ellenberg (pe atunci președinte al ADA) și Cammerini Davalos, o altă mare personalitate. Am fost membru în colegiul de redacție al următoarelor reviste: „Viața Medicală” (pentru medici) din 1962 și până în 1989; „Medicina Internă” (România); Revute Roumanie de Médecine (Médecine Interne); „Timișoara Medicală”.
- O activitate prodigioasă greu de egalat. Nu aș vrea să încheiem înainte de a-mi spune câteva cuvinte despre coronavirus...
- Bineînțeles că nu voi încheia cele de mai sus fără a aminti de acest mare necaz pe care îl reprezintă pandemia de coronavirus. Particip și eu cu toată ființa mea la ceea ce se întâmplă. Doresc să subliniez efortul cu totul deosebit pe care îl fac colegii mei mai tineri, alături de tot personalul medico-sanitar, efort care are ca risc chiar viața. Pentru cei care trec în altă lume în urma muncii lor, un gând pios acestor eroi ai zilelor noastre. Poți să fii erou și în afara războaielor. În plus, insist și eu, la această vârstă longevivă, să se respecte cu strictețe toate recomandările făcute de autoritățile naționale competente. Să ne ajute bunul Dumnezeu să trecem și peste această încercare.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
