Timișorenii sunt invitați să participe vineri, 20 martie, de la ora 18, la Sala Vieneza din municipiu, la lansarea numărului al III-lea al revistei „În Bine".
Organizatorii au pregătit o seară specială, presărată cu poveşti, informaţii interesante şi voie bună. Participanții vor aveai ocazia să descopere: oameni implicaţi, organizaţii şi proiecte cu impact în comunitate; poveşti despre puterea binelui şi discursuri inspiraţionale; Platforma ÎnBine (platformă prin care participanții vor afla ce ONG-uri există în Timişoara, ce proiecte derulează, cum pot face mai uşor activităţi de voluntariat); povestea proiectului ÎnBine şi echipa din spatele acestuia (cine sunt şi ce își propun).
La finalul serii cei prezenți vor primi gratuit al treilea număr al revistei „ÎnBine” şi vor avea ocazia să citească în premieră poveştile culese.
„Am dedicat luna martie #BineFăcătoarelor, eroinelor noastre, luptătoarelor, celor care au avut curajul și au crezut în propriile visuri. Am vorbit în acest număr cu femei puternice, din domenii precum voluntariat, artă, afaceri, comunicare, femei care au grijă de alte femei prin hainele pe care le fac, prin lupta zilnică de reprezentare, prin simplele lor idei, care reușesc să aducă împreună comunitatea”, spun organizatorii.
Accesul la eveniment este gratuit în limita locurilor disponibile. Persoanele care vor să ia parte la eveniment sunt rugate să completeze formularul de înscriere, disponibil aici: https://forms.gle/6N1LuMBkGA2WvQfFA.
Ioana NICOLESCU

