Universitatea de Vest din Timişoara a aniversat 70 de ani de existenţă. „Ne aflăm în acest an în fața unui moment aniversar, care ne reunește pe toți sub o singură idee, aceea a celebrării învățământului de cel mai înalt nivel, a celebrării Universității, a oamenilor care au clădit-o și au făcut din ea ceea ce reprezintă astăzi, un bastion al învățământului superior. Ne bucurăm să petrecem momente importante din sărbătoarea «UVT ’70» alături de colegii noștri din întreaga țară, alături de personalități care aduc cinste României și Universității în orice loc din lume, alături de întreaga comunitate”, a spus rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Evenimentul a fost sărbătorit printr-o serie de acţiuni din cele mai diverse, care s-au desfăsurat pe tot parcursul săptămânii, începând cu data de 18 mai, când au avut loc o nouă ediție a acțiunii „Pedalăm în familia UVT”, la care au participat angajați ai instituției, studenţi, timișoreni care îndrăgesc această activitate și cicliști împătimiți. Celebrarea a continuat cu lansarea albumului aniversar „1944-2014 – Universitatea de Vest din Timișoara”. Tot în cadrul acestui eveniment a fost lansat oficial și site-ul aniversar UVT ’70, care conține un scurt istoric al instituției de învățământ și al facultăților acesteia, o galerie foto cu imagini vechi din cadrul instituţiei, dar şi o secţiune cu anecdote pe seama profesorilor din universitate. Iar pentru a urma tradiţia altor centre universitare occidentale, reprezentanţii UVT au pregătit o acţiune specială. Imaginile folosite în cadrul „Albumului UVT ’70” și a paginii web aniversare au fost proiectate în cursul serii de 22 mai pe fațada Operei Române din Timișoara. Totodată, în ideea de a promova Universitatea ca monument istoric și de a aduce în atenţia comunității opera arhitectului Hans Fackelmann, cel care a gândit modul în care arată sediul principal al Universității, în 23 mai a fost lansat albumul „Proiectul 5060: Universitatea de Vest din Timișoara”.
Seria de evenimente nu s-a oprit aici. Aniversarea a fost marcată printr-o premieră în Timişoara – o ședință a Consiliului Național al Rectorilor din România (CNR). Au fost dezbătute teme de actualitate din sistemul de învățământ universitar şi problemele cu care se confruntă instituțiile de învățământ superior din România.
Programul acţiunilor s-a adresat nu doar comunităţii academice, ci şi locuitorilor oraşului. În acest sens, sub egida sărbătoririi „UVT 70”, Universitatea de Vest din Timișoara a organizat în 24 mai, pe scena din Parcul Rozelor, un concert aniversar dedicat timișorenilor de toate vârstele. Pe scenă au urcat trupe locale, studenți ai Facultății de muzică și alte trupe cunoscute la nivel național. Intrarea la concert a fost liberă, iar pe scenă au urcat pe scenă: Sonatic, Sebastian Spanache Trio, Alternosfera. Cu această acţiune s-a încheiat şi celebrarea celor 70 de ani ai „tinerei” universităţi.
Alexandra Dorina BUŞTEAN

