Cum 9 mai a fost o zi plină de evenimente care au celebrat Ziua Europei, printre cele care si-au făcut loc în programul artistic omagial a fost şi vernisajul organizat de Asociaţia Seniorilor din Municipiul Timişoara, la Primăria municipiului.
Tema expoziţiei de fotografie alb-negru şi color a fost „Instituţii publice, ca obiective turistice”, care s-a dovedit a fi o adevărată provocare pentru expozanţi. Aceştia au fost majoritatea elevi, de la diferite licee din Timişoara, printre care Liceul de Arte Plastice, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, Liceul Pedagogic Carmen Sylva, Liceul cu program sportive „Banatul”, Liceul Economic „Francesco Saverio Nitti”, Colegiul Naţional Bănăţean şi, nu în ultimul rând, Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”.
Fotografiile cu instituţii din Timişoara au reuşit să surprindă faptul că într-adevăr oraşul de pe Bega are o mulţime de obiective turistice care merită apreciate la adevărata lor valoare. Tocmai de aceea îşi merită poziţia de oraş candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.
Alexandra Dorina BUŞTEAN

