Din 9 mai, Aleea personalităţilor din Parcul Central al Timişoarei are un nou bust, cel al omului politic şi de cultură Ormós Zsigmond, care a fost dezvelit chiar de ziua Europei. La eveniment, concretizat la iniţiativa Asociaţiei Femeilor Maghiare, au participat autorităţile locale şi reprezentaţii UDMR.
Sarcina de a dezveli monumentul i-a revenit edilului Timişoarei, care a întâmpinat ceva dificultăţi în a trage jos materialul de pe monument, însă i-a sărit în ajutor fostul său coleg de alianţă, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Ormós Zsigmond s-a născut la Pecica, în anul 1813, a studiat la Arad, Timişoara, Szeged, Oradea şi Pozsony (Bratislava de astăzi). La Timişoara s-a reîntors ca jurist, după terminarea studiilor, având deja o activitate destul de bogată în domeniul literaturii. Lansându-se ca funcţionar public, Ormós Zsigmond a lucrat în administraţia localităţilor Recaş şi Buziaş, dar s-a manifestat şi ca deputat în parlamentul de la Budapesta. După înăbuşirea revoluţiei din 1848-1849 a fost arestat şi întemniţat la Timişoara. Primind amnistie în 1850, a părăsit Ungaria, de fapt s-a autoexilat. Timp de mai mulţi ani a studiat istoria artei în Austria, Italia, Germania şi Franţa. În 1866 a fost ales subcomite, apoi, în 1871, comite de Timiş. Fiind un pasionat colecţionar de obiecte de artă, a pus bazele Societăţii de Arheologie şi Istorie din Ungaria de Sud, nucleul Muzeului Banatului, dar şi al Muzeului de Artă din Timişoara. Colecţia lui de pictură, grafică şi artă decorativă italiană, flamandă, germană, austriacă, maghiară şi bănăţeană, constând din lucrări de primă mână, respectiv copii după mari maeştri, a intrat în patrimoniul asociaţiei menţionate, prin donaţia lui testamentară.
Alexandra Dorina BUŞTEAN