Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş a efectuat, în perioada sărbătorilor pascale, o serie de controale, la 151 de unități de pe raza județului. Din totalul acestora, la 119 au fost constatate nereguli, aplicându-se 66 de avertismente și 49 de amenzi. Valoarea acestora a depășit suma de 370.000 de lei.
Principalele abateri constatate au fost comercializarea de produse cu termen de valabilitate depăşit – expirat, comercializarea de carne de miel necurăţată corespunzător, cu urme de păr, mucegai și excremente. Pentru aceste abateri au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în sumă de 60.000 lei și s-a dispus măsura de oprire definitivă si retragerea din circuitul consumului uman a 128 kilograme de carne de miel, în valoare de 3.449 lei. Alte abateri întâlnite în timpul controlului  au fost comercializarea de produse alimentare fără elemente de identificare-caracterizare, neafişarea preţului, neafişarea CUI sau neafişarea orarului de funcţionare. (A.B.)