Chemaţi la rugăciune şi credinţă
În Săptămâna Patimilor, comuna Giroc a găzduit o nouă ediţie a Festivalului „În glas de toacă”, ajuns, iată, la cea de-a VII-a ediţie.
Evenimentul, organizat de Mitropolia Banatului în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi al Primăriei Giroc, s-a desfăşurat în Grădina de Vară a Căminului Cultural din Giroc. Manifestarea a fost deschisă de către primarul comunei Giroc, domnul Iosif-Ionel Toma, părintele Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoara, alături de părintele paroh din Giroc, Marius Şonea, şi directorul artistic al centrului de Cultură şi Artă, Adrian Scorobete.
Invitaţiei de a participa la festivalul din acest an au răspuns şi Cornel Juica, părintele paroh din localitatea Mesici, Serbia, aflat pentru prima oară la eveniment, precum şi reprezentanţi ai mai multor primării din judeţ, care au venit să îşi susţină reprezentanţii.
Pentru acest eveniment au fost pregătite 33 de toace, semnificând anii pe care Mântuitorul i-a petrecut pe pământ, după cum a explicat părintele Zaharia Pereş, reprezentantul Mitropoliei Banatului. Despre motivul organizării festivalului, am stat de vorbă cu primarul comunei Giroc, domnul Iosif-Ionel Toma: „Am fost întrebat mereu de ce acest spectacol de toacă? Simplu, pentru că el vesteşte Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Noi nu facem nimic altceva decât să arătăm lumii întregi că ştim să păstrăm o tradiţie, că suntem creştini şi că este o manifestare care se adresează întregii spiritualităţi, nu doar comunităţii din Giroc. Consiliul Local a fost generos şi a acordat o sumă importantă care să permită derularea acestui festival. Sper ca peste doi, trei ani să putem face din acest eveniment un festival-concurs, pentru că participarea este din ce în ce mai numeroasă”.
După Slujba Deniei, tinerii participanţi la festival au ieşit din biserică, purtând în mâni făclii aprinse. Programul a continuat cu un moment literar-artistic pregătit sub îndrumarea domnului Ciprian Cipu, maestru coregraf al ansamblului „Ghiocelul”.
Prima bătaie de toacă din deschiderea acestei ediţii a festivalului a aparţinut celor mai mici dintre tocaşi, Răzvan Badea şi Andrei Buză, în vârstă de doar opt ani, din satul Carani, comuna Sânandrei. Micuţii au reuşit să stârnească aprecierile tuturor celor prezenţi la eveniment.
Referitor la această tradiţie şi la însemnătatea ei, părintele Zaharia Pereş a mai arătat: „Toaca este un element important din viaţa celor care mergem şi slujim Biserica, pentru că în sunetul de toacă sunt chemaţi oamenii la rugăciune. De fapt, sunetul de toacă exprimă o chemare spre rugăciune şi se bate în mod obişnuit la fiecare slujbă bisericească. Toaca nu se bate oricum, ci rostindu-se rugăciunea «Doamne, Iisuse, miluieşte-ne!», arătându-se, prin aceasta, strânsa legătură între rugăciune şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. În al doilea rând, bătutul de toacă ne aminteşte de patimile
Mântuitorului, pentru că, aşa cum ştim, atunci când Iisus Hristos avea să pătimească pentru neamul omenesc, a fost supus la diverse chinuri, care au culminat cu bătutul cuielor în mâini şi în picioare. Sunetul de toacă simbolizează sunetul de durere, de suferinţă. Dar, totodată, sunetul de toacă este şi un simbol al bucuriei, pentru că vesteşte Învierea Domnului. Căci, imediat după această Săptămână a Patimilor, urmează Învierea lui Iisus Hristos, biruinţa asupra morţii”.
La ediţia din acest an a Festivalului „În glas de toacă”, pe lângă tocaşii din Giroc, la eveniment au mai luat parte tocaşi din Boşca, judeţul Caraş-Severin, localităţile timişene Maşloc, Carani şi Şag, precum şi un veteran al acestui festival, prezent în fiecare an, încă de la prima ediţie, Savu Albu. Dăruirea cu care acesta bate toaca a fost moştenită de la bunicul său, cel care i-a pus pentru prima oară în mână ciocanele de bătut toaca, la vârsta de trei ani, şi, totodată, l-a învăţat primele bătăi. De atunci şi până astăzi a păstrat această învăţătură, pe care o practică cu sfinţenie. Chiar ciocanele pe care acesta le foloseşte sunt vechi de 45 de ani.
Au urmat, apoi, momentele artistice ale celorlalţi participanţi. Rând pe rând, aceştia şi-au ocupat locul la toacă şi au mânuit cu iscusinţă ciocanele, indiferent de vârstă. O apariţie aparte în programul din acest an a avut-o Corul Bisericii „Sfântul Dimitrie” din Dudeştii Noi, din care face parte şi Alin Nica, primarul acestei localităţi.
Ca în fiecare an, la finalul programului, primarul comunei Giroc, domnul Ionel-Iosif Toma, a bătut şi el toaca. „Am o mare dragoste pentru tobe.
Pot să spun că sunt chiar baterist şi de aici a venit şi inspiraţia de a organiza festivalul. Mă simt copil atunci când bat toaca”, ne-a declarat domnul primar. Cât despre numărul celor prezenţi la ediţia de anul acesta, domnia sa ne-a declarat:
„Mi-ar fi plăcut foarte mult să fie o participare mai numeroasă din partea localităţilor din jurul Girocului. Au fost, totuşi, mai mulţi participanţi ca în alte ediţii, însă nu atât cât m-aş fi aşteptat. Faptul că au fost participanţi din Serbia a însemnat ceva, şi anume că festivalul nostru este auzit, că acesta nu este doar un semnal al Învierii Domnului, ci este un semnal al dragostei faţă de biserica ce ne ţine strânşi lângă ea”.
Cele 33 de toace vor rămâne în Grădina de Vară a Casei de Cultură din Giroc până în noaptea Învierii.
Toaca, din negura vremurilor
În Sfânta Săptămână a Patimilor, a răsunat, din nou, glasul ritmic şi sacadat al toacelor peste comuna Giroc. Glasul de toacă, izvorât parcă din carnea adâncă a vremurilor ancestrale, născut pentru a vesti, ne-a înştiinţat, încă o dată, că Iisus a intrat în Ierusalim, iar Mielul Domnului e pregătit de jertfă. Suntem în Săptămâna Patimilor, sau săptămâna deniilor, ori săptămâna toacei. La începuturi, toaca se bătea diferit în mănăstiri, faţă de bisericile din toată lumea, pentru că se bătea pe tot parcursul anului, pe când în biserici sunetul acesteia se auzea numai înaintea Paştelui, din Joia Mare şi până la Înviere, când nu se mai trăgeau clopotele. Astăzi, şi la bisericile din lume toaca răsună tot anul, împreună cu clopotele. Pentru că toaca nu înlocuieşte clopotul, prin urmare, ele pot fi folosite în acelaşi timp. Astăzi, în cele mai multe dintre biserici se obişnuieşte baterea acestora în mod alternativ: toaca, apoi clopotele şi de trei ori fiecare. Toaca este un cântec al lemnului şi o rugăciune adusă lui Dumnezeu. Prin ea se marchează scurgerea vremii, de la timpul cotidian la cel liturgic. Bătută la diverse ore, toaca punctează timpul de peste zi, chemând la rugăciune şi la slujbă, iar sunetul ei şi ce reprezintă el este binecunoscut atât de creştini, cât, mai ales, de călugării pe care îi cheamă zilnic la rugăciune. Baterea în toacă, înainte de începutul slujbei, cheamă pe toţi creştinii în Biserică.
În Săptămâna Patimilor, glasul toacelor a răsunat din nou peste comuna Giroc. Ca o rugăciune a sunat toaca, ca o rugăciune care a unit cerul cu pământul, aidoma unui cântec între uman şi divin, între tot ceea ce se cunoaşte şi, mai ales, ceea ce nu se cunoaşte.
De ce a fost întrebuinţată toaca din cele mai vechi timpuri? Pentru că a fost mijlocul cel mai simplu şi cel mai uşor, cel mai la îndemâna omului, de a chema creştinii la sfintele slujbe, îndeplinind acest rol atunci când clopotele nu existau încă în cultul creştin. Am putea spune că, în ritmul toacei, primii creştini şi-au potrivit paşii şi şi-au urmat rugăciunea, astfel încât şi în Biserica Ortodoxă Română s-a păstrat acest instrument străvechi, cu o bogată semnificaţie spirituală.
Toaca i-a chemat pe locuitorii din Giroc, deopotrivă, la sfânta rugăciune, dar şi la Festivalul „În glas de toacă”, ajuns deja la cea de-a VII-a ediţie. Mult sau puţin? Nu are nici un fel de importanţă. Important rămâne faptul că acest Festival există şi e unic în Banat. Poate în ţară. Important este că acest festival, încet, dar sigur, intră în tradiţia locului. Astăzi, încă o dată, „În glas de toacă”, suntem chemaţi la rugăciune şi credinţă, două lucruri de care avem nevoie mai mult ca oricând.
Alexandra Dorina BUŞTEAN
Petru Vasile TOMOIAGĂ
