„Îl am doar pe Dumnezeu şi pe voi, cei care îmi zâmbiţi”. Sunt cuvintele unei bătrâne cerşetoare, aflată la vârsta la care ar fi trebuit să stea în pat, acasă, să îşi trăiască liniştită bătrâneţea.
O cheamă Florica, are 87 de ani şi stă aşezată  aproape zilnic, pe marginea unei scări, vis-à-vis de Hotel Continental. Îmbrăcată cu haine curate şi tăcută, la prima vedere pare că aşteaptă pe cineva. O dau de gol doar  trecătorii care se apropie să îi mai lase mărunţiş sau câte un covrig, pe care îl îndeasă într-o sacoşă de rafie. Spune că nu vrea să deranjeze şi tocmai de aceea îşi adună încetişor picioarele de fiecare dată când trecătorii păşesc pe lângă ea, ca să nu îi încurce.
Nu vrea să deranjeze şi nici să profite de pe urma nimănui. Aşa se face că tanti Florica, a refuzat să ceară ajutor social de la Primărie, pentru că „destul profită tot oraşul”, consideră bătrâna.
Nici măcar nu îi abordează pe trecători pentru a le cere bani, ci pur şi simplu le zâmbeşte şi aşteaptă răbdătoare pomana pe care aceştia i-o pot oferi.
Necazurile au început pentru bătrână acum unsprezece ani când a fost lăsată în voia sorţii de propriii copii. Cei doi, băiatul şi fata, pe care i-a crescut cu multă trudă, după ce soţul ei a părăsit-o, au abandonat-o în spital. Bătrâna fusese operată pentru a doua oară la ficat şi a stat şase zile la secţia de Reanimare. Povesteşte cu lacrimi în ochi că fiul ei a profitat de starea în care ea se afla şi a obligat-o să semneze un act de al cărui conţinut  habar nu avea. A fost ultima zi în care a mai ştiut ceva despre copiii ei, pentru că niciunul nu a mai vizitat-o la spital din ziua aceea.
Întoarsă singură acasă, după două săptămâni de spitalizare, a aflat ca nu mai are locuinţă. Copiii i-au vândut apartamentul fără să le pese de soarta ei. „S-au gândit că poate nu mai scap şi au zis să vândă cât încă sunt în viaţă, de aia m-au pus să semnez hârtia aia”, povesteşte cu durere în glas tanti
Florica. O vecină a găzduit-o două săptămâni, până i-a găsit o chirie în Calea Şagului, „la o doamnă”, cum o numeşte bătrâna. Nu a vrut să spună adresa exactă. Gazda a avertizat-o că o dă afară dacă zice cuiva adresa. „Acolo stăm doar eu şi ea. E bogată şi îi e frică să nu aduc hoţii peste ea”, mărturiseşte tanti Florica.
De atunci, bătrâna e nevoită să apeleze la mila străinilor pentru a putea să îşi plătească chiria de 300 de lei, tratamentul pentru ulcer şi ficat şi să îşi asigure hrana zilnică. Pensia de 360 de lei nu o ajuta prea mult, aşa că uneori chiar şi 50 de bani, primiţi de la „cei cu suflet mare, trimişi de Dumnezeu”, cum îi numeşte ea pe oamenii care o mai ajută, reuşesc să o facă fericită pe bătrâna cerşetoare.
Alexandra Dorina BUȘTEAN