Joi, pe la ora la care afară începe să se întunece, un mesaj: „Se demolează parcul Art Tuborg”. Fug până acolo, nu găsesc pe nimeni demolându-l. Dar, în schimb, niște piese lipsesc. Băncile acelea ciudate, puse printre pietre, și pătratul acela roșu, cu bile albe pe el. Opera Denisei Curte, parcă. Gata, au dispărut, nu mai sunt.
Poate că o să ni se toarne povestea că au fost luate să fie reabilitate. Poate. Dar cum să iei o sculptură așa, fără să anunți pe nimeni, fără să spui nimic? Ce reabilitare îi trebuia acelei sculpturi în afară de, poate, un strat de vopsea care putea fi dat și la fața locului? Și, mai ales, de ce nu ai luat-o frumos, ziua? De ce noaptea (că tot e la modă să ne întrebăm asta...)?
Ca să știm despre ce vorbim: complexul de artă contemporană a fost inaugurat de Ziua Timişoarei, în anul 2003, datorită companiei Tuborg - cea care a investit 60.000 de dolari pentru realizarea lui. Ambasadorul Danemarcei, Eric Bom, prezent la evenimentul inaugural, a felicitat oraşul Timişoara pentru şansa oferită tinerilor artişti prin inaugurarea acestui parc. Şi, într-adevăr, parcul reuneşte sculpturile a şapte tineri artişti plastici. Patru dintre ei sunt timişoreni care fac cinste oraşului peste tot: Denisa Curte, Anamaria Şerban, Ştefan Bartha şi Horia Bojin, cărora li se alătură Raluca Ungureanu şi Ecateria Vrana din Bucureşti, cu toţii coordonaţi de marele sculptor Marius Leonte. De asemenea, de amenajarea arhitecturală a zonei s-au ocupat doi talentaţi tineri arhitecţi timişoreni, Andrei Racolţa şi Romeo Szorad. La vremea respectivă, parcul de sculptură contemporană era al treilea din ţară, după cele din Bucureşti şi Constanţa (unde nimeni nu este supărat de existenţa unui astfel de parc nici în ziua de astăzi), şi a strâns numeroase cronici de specialitate favorabile. S-a scris, atunci, că parcul este „inedit şi surprinzător”, capabil să lanseze „o mişcare de avangardă în domeniul artelor plastice la Timişoara” şi să „scoată arta în stradă”.
De ce cred că dispariția unei părți din parc nu este întâmplătoare? Pentru că iaca aici declarație Nicolae Robu la câteva zile după ce s-a instalat la primărie, în 2012: „Păsările din metal de la Parcul Copiilor, care sunt nişte kitschuri după părerea mea… Nu m-am dus acolo lângă ele, dar îţi creează senzaţia că nu-i pasă nimănui. Ele sunt ruginite, doar unele au fost vopsite, în rest se vede rugina”. După care, normal, a făcut și un sondaj pe facebook. I-au sărit, atunci, în cap, artiștii plastici, peisagiștii, arhitecții, și subiectul a fost uitat vreo patru ani. Până acum, când a început să fie pus în practică. Vorba aia: noaptea, ca hoții.
Flavius BONCEA
