Hotelul Timișoara a fost gazda unei întâlniri cu prilejul Zilei Mondiale a Rinichiului, care a fost marcată, astfel, și în orașul de pe Bega.
Conferențiarul doctor Adalbert Schiller – medic nefrolog, împreună cu conferențiar doctor Romulus Timar – specialist în diabet, nutriție și boli metabolice și profesor doctor Adina Ionac – cardiolog, au vorbit despre importantul rol pe care îl joacă rinichii în corpul omenesc, precum și despre strânsa legătură a acestora cu celelalte organe.
Fumatul, drogurile, o greutate mică la naștere, hipertensiunea arterială și diabetul zaharat sunt câțiva dintre factorii care pot cauza apariția unor boli
renale. Prof. dr. Adina Ionac a precizat că leziunile renale afectează sistemul cardio-vascular și, astfel, se poate ajunge la decesul pacienților din cauza unor boli de inimă, mai ales, ținând cont de faptul că mulți dintre pacienți se prezintă prea târziu la medic atunci când resimt un disconfort, din motive financiare sau din speranța că va trece de la sine.
Un studiu arată că în România 8% din populație suferă de funcție renală redusă, 15 % suferă de hipertensiune arterială, care la rândul ei poate cauza insuficiență renală, iar 650.000 de români prezintă diabet zaharat. Același studiu precizează că un procent de 40-45% din persoanele afectate de diabet zaharat nu știu că au această boală.
Specialistul în diabet, nutriție și boli metabolice, conf. dr. Romulus Timar, a prezentat și câteva modalități de reducere a riscului îmbolnăvirii de diabet: scăderea în greutate, exercițiile fizice, renunțatul la fumat și reducerea cantității de clorură de sodiu din alimente.
El a catalogat diabetul ca fiind „ucigașul tăcut”, pe motiv că nu doare, iar acesta este motivul pentru care mulți pacienți află mult prea târziu că suferă de această boală.
Irina LAMBU
Oana GHIMBOAȘĂ