Autoritățile locale informează că vor avea loc lucrări de reparații și renovare la Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I”. În curând va avea loc procedura de licitație, la care sunt înscriși trei ofertanți. În proiect se află reparația acoperișului, renovări la sălile de clasă și privind dotările puse la dispoziția elevilor.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 460.000 lei.
„Se efectuează lucrări de reparații interioare și ale acoperișului la atelierul Colegiului Tehnic «Regele Ferdinand».
Sunt ateliere pregătite, dotate tehnic, încât să poată face și pregătirea practică așa cum se cuvine. Am spus conducerii școlii să vină cu solicitări de intervenție la spațiile de învățământ, respectiv la dotarea tehnică pe care o au, pentru că școala trebuie să fie o prioritate pentru Timișoara. Infrastructura pentru școală trebuie să fie la standardele lumii actuale”, a declarat Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara.
Intervențiile au ca scop și susținerea învățământului profesional de către autoritățile locale.
„La Colegiul Ferdinand dezvoltăm învățământul profesional, în format dual, inspirat din Germania. Colaborăm și cu firme germane pentru a pune în funcțiune la anvergură cât mai mare acest învățământ profesional. A fost greu, dar până la urmă am perseverat. Prin 2013 am început să insistăm pe această direcție, dar nu aveam audiență. S-au făcut descinderi și în satele din județ dar foarte puțini copii au venit să urmeze școala profesională, școala formatoare de meseriași.
Acum este un interes destul de ridicat și sperăm să fie și mai ridicat. Familiile copiilor și copii înșiși trebuie să înțeleagă, chiar dacă sunt încă la o vârstă fragedă, că societatea are nevoie foarte mare de meseriași. Trebuie să înceteze această goană după diplomele de studii superioare. S-a inoculat în mentalul colectiv o idee extrem de nocivă și anume că toată lumea trebuie să aibă diplomă de studii superioare.
Școala profesională românească era una foarte, foarte bună, dar s-a ajuns ca această școală să dispară, să funcționăm ca societate doar cu meseriașii formați înainte de Revoluție și cu foarte puțini formați cu diverse inițiative după Revoluție. La un moment dat, în mod inevitabil s-a intrat într-o criză”, a mai adăugat Nicolae Robu.
Ioana NICOLESCU

