Deoarece am intrat în luna cadourilor și se apropie sărbătorile de iarnă, în această perioadă, pe străzile Timișoarei au loc o serie de evenimente și activități specifice, dedicate trecătorilor. „Fotografiem veselie” este unul dintre acestea, organizatorii dorindu-și să surprindă cât mai multe zâmbete cu ajutorul aparatului de fotografiat. Cei care doresc să se implice și ia parte la crearea unui album, sunt așteptați în anumite zile din săptămână, între orele 18-19:30 pe strada Alba Iulia din Timișoara. 

„Pentru că luna decembrie e luna care aduce lumea mai aproape, vă aştept să ne cunoaştem, să schimbam o vorbă, un gând bun şi să ne fotografiem alături de luminiţele magice de Crăciun.

Ideea: Vino cu iubitul/a, alături de familie, alături de prieteni, etc, completează o foaie cu un cuvânt care crezi tu că defineşte sărbătorile, lasă-te fotografiat, completează o foaie cu adresa de mail unde să primeşti fotografia şi ajută la crearea celui mai frumos album cu zâmbete”, transmit organizatori ai evenimentului.

Zilele în care se desfășoară proiectul sunt anunțate pe pagina de Facebook a evenimentului. Acesta se va încheia în data de 24 decembrie. 

Ioana NICOLESCU