Rod al înghițirii națiunilor, de-a lungul istoriei marile imperii au urmărit permanent nivelarea populațiilor, supunerea lor. Aceasta s-a realizat prin diferite modalități. În epocile străvechi, conflictul armat a fost predominant. Nici epoca contemporană nu a schimbat năravurile unor imperii, acestea recurgând la forța militară pentru a subjuga și desființa micile state aflate în zona lor de influență. Exemplul poate cel mai elocvent este cel al imperiului sovietic, atât în timpul războiului rece, când a invadat Cehoslovacia în anul 1968, cât și acum, când, profitând de situația tulbure din Ucraina, a ocupat Crimeea.

Cehoslovacia 1968 ocupată de trupe sovietice

Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, când a venit la putere Alexander Dubček, și a durat până în 20 august, același an, când Uniunea Sovietică și aliații săi din Pactul de la Varșovia (cu excepția notabilă a României) au invadat țara.
La începutul anilor ‘60, Republica Socialistă Cehoslovacă a trecut printr-o perioadă de criză economică, care a dus la înlocuirea lui Antonín Novotný de la conducerea Partidului Comunist din Cehoslovacia. Rămas fără susținere în cadrul CC al PCC, Novotny a fost nevoit să demisioneze, la 4 ianuarie 1968, din funcția de prim-secretar al partidului și de președinte al Republicii. Locul său a fost luat de Alexander Dubček, care avea sprijinul comuniștilor reformiști.
Dubček a lansat în aprilie un program de liberalizări și reforme care includeau, printre altele, o libertate mărită a presei și posibilitatea unei guvernări multipartinice. Acest program includea, de asemenea, planuri pentru o federalizare a Cehoslovaciei în două națiuni cu drepturi egale.
Deși programul prevedea clar că aceste reforme trebuiau să aibă loc sub conducerea Partidului Comunist, presiunile populare au condus la implementarea imediată a unor reforme. Au apărut, astfel, o serie de acțiuni radicale pentru acea perioadă: în presă au apărut declarații antisovietice; Social Democrații au început formarea unui partid separat; au fost create noi cluburi politice independente. Membrii conservatori ai Partidului Comunist au cerut măsuri represive imediate, dar Dubček a preferat o conducere moderată a partidului.
Leonid Brejnev și conducerea țărilor din Pactul de la Varșovia (cu excepția României), erau îngrijorați din cauza reformelor lui Dubček, pe care le priveau ca acțiuni ce slăbeau poziția Blocului Comunist în plin Război Rece.
Conducerea sovietică a încercat să oprească sau să limiteze schimbările din Cehoslovacia printr-o serie de negocieri.
Sovieticii, fiind nesatisfăcuți de reformele cehoslovace, au pus în practică invazia țării. În noaptea de 20-21 august 1968, forțe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 și 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200.000 și 600.000 de soldați).
Pe durata atacului armat, 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți. Alexander Dubček a cerut populației să nu opună rezistență armată. El a fost arestat și dus la Moscova (împreună cu alți membri de partid susținători) într-un avion militar sovietic.
Ocupația a provocat un val masiv de emigrație (estimat la 70.000 de oameni, imediat, și 300.000, în total), în general, oameni cu o înaltă calificare tehnică, cărora țările vestice le-au permis șederea și unde s-au integrat fără probleme.
Opoziția populației a fost exprimată prin numeroase acte de rezistență nonviolentă. În Praga și alte orașe, cehi și slovaci au întâmpinat soldații Pactului de la Varșovia cu argumente și reproșuri. Invadatorilor li s-a refuzat orice ajutor sau asistență, inlusiv mâncare și apă. Pancarte și graffiti pe pereți sau străzi denunțau invadatorii, liderii sovietici și colaboratorii suspectați. Peste tot erau purtate fotografii ale lui Dubček și Svoboda.
Rezistența întâmpinată a determinat Uniunea Sovietică să abandoneze planurile inițiale de a-l elimina pe Dubček. El a fost arestat și dus la Moscova pentru negocieri. Cu această ocazie, s-a stabilit că Dubček își va putea păstra funcțiunile în cadrul Partidului Comunist și că se va continua un program de reforme moderate.
Pe 16 ianuarie 1969, studentul Jan Palach și-a dat foc în Piața Wenceslav (Václavské náměstí) din Praga, în semn de protest față de noua suprimare a liberei exprimări. În aprilie 1969, Dubček a fost înlocuit din funcția de Prim Secretar cu Gustáv Husák. Husák a anulat reformele lui Dubček și a curățat partidul de membrii cu vederi reformiste.
Despre grozăviile provocate de intervenția URSS și a aliaților săi este vorba și în expoziția „Invazie 68 Praga”, a fotografului Josef Koudelka, deschisă la halele Timco în perioada 6 martie – 6 aprilie. Koudelka avea atunci 30 de ani și a surprins, în zilele sângeroase din august 1968, pe peliculă, momente dramatice pe străzile capitalei Cehoslovaciei de atunci. Sunt mărturii pe care lumea a putut să le vadă pentru prima dată în anul 1969, după ce Koudelka a fugit din Cehoslovacia, reușind să ia cu el tot ce a imortalizat atunci. Sunt mărturii peste ani ale unor momente tragice, care, iată, se repetă acum, la o altă scară, în Ucraina, țara vecină.


Ucraina 2014 ocupată de soldații ruși

Parlamentul local din Crimeea, dominat de proruşi și protejat de trupele armatei ruse care dețin controlul asupra insulei încă din 28
februarie, i-a cerut lui Vladimir Putin alipirea la Rusia, precum şi organizarea unui referendum la 16 martie în peninsula ucraineană pentru a valida această alipire.
Organizarea unui referendum în Crimeea privind alipirea peninsulei la Rusia fără consultări cu Kievul va constitui o încălcare a dreptului internaţional, a avertizat Washingtonul. „Statele Unite apreciază că orice decizie cu privire la Crimeea este necesar să fie luată de către Guvernul de la Kiev”, a declarat un oficial american de rang înalt. „Nu vă puteţi plasa într-o situaţie în care Guvernul legitim al unei ţări este exclus de la procesul de decizie cu privire la anumite părţi ale acestei ţări. Este vorba, în mod clar, despre o încălcare a dreptului internaţional. Ucraina este o ţară cu frontiere clar definite. Doar ucrainenii îşi pot alege viitorul politic”, a continuat acest oficial.
Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a catalogat drept „ilegitimă” decizia Parlamentului din Crimeea de a cere alipirea peninsulei ucrainene Rusiei.
Iaţeniuk a mai declarat, în urma unei întâlniri cu liderii UE la Bruxelles, că referendumul anunţat în Crimeea la 16 martie „nu are nicio bază legală”.
Premierul ucrainean a cerut din nou Rusiei ca toate trupele mobilizate în Crimeea „să revină în cazărmi” şi angajarea unui dialog în vederea „unei soluţii paşnice” la criză. Însă, „în cazul în care escaladarea va continua, Guvernul şi autorităţile militare ucrainene vor reacţiona aşa cum permite Constituţia”, a avertizat el. „Suntem pregătiţi să ne protejăm ţara”, a insistat Iaţeniuk, pe un ton grav. „Avem mai puţine arme (ca Rusia), nu avem arme nucleare, dar avem spiritul libertăţii”, a continuat premierul ucrainean.
„Un nou zid este pe cale să fie construit”, a apreciat Iaţeniuk. „Îi spun domnului Putin: domnule Putin doborâţi acest zid de intimidare şi agresiune militară şi construiţi un nou tip de cooperare”, a spus el.
„Noi suntem pregătiţi pentru cooperare”, dar „nu suntem pregătiţi să ne predăm şi să fim vasalii Rusiei”, a subliniat Iaţeniuk.
Premierul a cerut din nou Moscovei să accepte negocieri şi a anunţat că ideea Germaniei cu privire la crearea unui „grup de contact” este un „prim pas către restabilirea stabilităţii”. Dar „se pare că Rusia este reticentă să poarte discuţii reale”, a continuat el.
Kremlinul a confirmat rapid că preşedintele rus a fost informat în legătură cu cererea Parlamentului local din Crimeea. Şeful statului rus, Vladimir Putin, a prezidat o reuniune a Consiliului rus pentru Securitate în cadrul căreia a fost discutată cererea Parlamentului local din Peninsula ucraineană Crimeea de alipire la Rusia, a anunţat Kremlinul.
Cu o populaţie de două milioane de locuitori, majoritatea etnici ruşi, republica autonomă Crimeea este controlată, de facto, de forţele ruse din 28 februarie. Anterior, Parlamentul local a fost ocupat de persoane înarmate proruse şi, în condiţiile evoluţiilor contestate de Kremlin, l-a numit în funcţia de premier pe Serghei Aksionov.
Parchetul General ucrainean a anunţat deschiderea unei anchete penale împotriva premierului Serghei Aksionov, precum şi împotriva preşedintelui Parlamentului local, Volodimir Konstantinov, pentru ameninţare la adresa „integrităţii” Ucrainei. Cei doi riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare.
Crimeea a fost „oferită” Ucrainei sovietice în 1945, de către Nikita Hruşciov, care era originar din Ucraina. Pentru a stopa tendinţele separatiste din Crimeea, Kievul i-a acordat în 1991 statutul de republică autonomă.